logo
RNTV Live

Șase persoane reținute după o bătaie langă un supermarket

ofiter politie arestat
Erika Stoica

Ieri în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de șase persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 43 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Cei șase sunt bănuiți că, recent, în timp ce s-ar fi aflat în proximitatea unui supermarket de pe raza orașului Fieni, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat fizic reciproc și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Tot pe parcursul serii, trei dintre persoanele implicate, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea supermarketului, ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 37 de ani, și ar fi provocat distrugeri autoturismului acestuia.

Astăzi, bănuiții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru dispunerea unor măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

pnlvolonanupuslbogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor