114 ani de istorie la Vega. Tehnologia revoluționară de rafinare dezvoltată de Lazăr Edeleanu la Ploiești

sursă foto Economica

114 ani de istorie la Vega. Tehnologia revoluționară de rafinare dezvoltată de Lazăr Edeleanu la Ploiești

Tehnologia revoluționară de rafinare dezvoltată de Lazăr Edeleanu la Vega a transformat Bucureștiul în primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant

Construită în anul 1905, rafinăria Vega din Ploiești reprezintă, astăzi, un exemplu de longevitate și performanță pentru industria de rafinare din România. Ridicată cu capital german, la nivelul tehnologiilor de început de secol XX, Vega a trecut tumultuos prin evenimente și diferite epoci, formând în decursul celor 114 ani de istorie neîntreruptă generații de profesioniști care au pus Ploieștiul pe harta mondială a industriei de rafinare. De la producerea gazului lampant care alimenta sistemul de iluminat public al Bucureștiului la început de secol XX până astăzi, când rafinăria ploieșteană este singurul producător de bitum rutier modificat cu polimeri din România și unicul producător de Normal Hexan din Europa Centrală și de Sud-Est, numele rafinăriei s-a întrepătruns cu istoria industriei românești.

Începuturile rafinăriei ploieștene au fost marcate de personalitățile care i-au condus activitatea și dezvoltarea ulterioară. La începutul secolului trecut, consiliul de administrație al rafinăriei a fost prezidat de Titu Maiorescu. În anul 1906, Lazăr Edeleanu a ocupat postul de director al rafinăriei, moment care a reprezentat un important pas înainte în dezvoltarea acesteia.

Lumina vine de la Ploiești

La începuturi, țițeiul era trasportat de la sonde cu ajutorul căruțelor trase de cai, ulterior, după adoptarea Legii Minelor în 1924, s-au construit conducte direct din schelă până la rezervoarele rafinăriei. Inițial, din prelucrarea țițeiului se obținea petrol lampant și păcură. La vremea respectivă, produsele se exportau, pentru că în România, la acea vreme, încă nu se dezvoltase industria auto sau alte industrii care să consume aceste produse petroliere. Abia în 1906, odată cu venirea lui Lazăr Edeleanu la conducerea rafinăriei, noul director a pus la punct o tehnologie revoluționară, de rafinare a petrolului cu ajutorul dioxidului de sulf lichid. Atunci, Vega a devenit interesantă și pentru România. Lazăr Edeleanu a câștigat concursul de iluminare al Bucureștiului, capitala devenind primul oraș din lume iluminat cu gaz lampant produs la Ploiești.

Două momente cheie: Războiul și tranziția post-decembristă

Istoria Vega a continuat în sinergie cu istoria zbuciumată a continentului. Bombardamentele din al Doilea Război Mondial și perioada tranziției post-decembriste au pus rafinăria în pericol de a fi închisă. Din fericire, soarta a ales alte destin pentru Vega.

Rafinăria a fost modernizată continuu. Din păcate, în anul 1943, Vega a fost bombardată în proporție de 90 la sută, existând o perioadă de refacere pentru a se relua producția. În 1997, Vega a beneficiat de multe investiții noi, dintre care instalația nouă de normal-hexan și o fabrică de catalizatori, însă a apărut pe lista de lichidare a ministrului din vremea respectivă. Am reușit să scoatem Vega din lista de lichidare și să o introducem pe lista de privatizare, iar în august 1999 Vega a fost cumpărată de Rompetrol, care a demarat un program ambițios de investiții, de zeci de milioane de dolari”, povestește Marcel Pavel, director de program în cadrul Vega Rompetrol.

Vega astăzi

Începând cu anul 2003, rafinăria nu mai prelucrează țiței, ci numai produse distilate medii, fără sulf în ele, care provin de la Petromidia Năvodari, a doua rafinărie deținută de KMG International în România.

„Materialele prime recepționate dela rafinăria Petromidia, cu care Vega funcționează în sinergie perfectă, sunt produse semifabricate care se valorifică în rafinăria Vega din Ploiești. În urma procesării acestor produse, obținem Normal Hexan – suntem unici producători în Europa Centrală și de Sud Est, solvenți organici, white spirt rafinat, bitum rutier și bitum rutier modificat cu polimeri – și pentru aceste produse suntem singurii producători din România. Avand in vedere nevoia de dezvoltare a infrastructurii din Romania, Vega poate asigura 25% din necesarul de bitum al țării”, explică Răzvan Cristea, manager producție în cadrul rafinăriei Vega.

Comunitatea Vega

Întotdeauna, rafinăria Vega a avut grădiniță proprie pentru copiii angajaților, a avut cantină proprie pentru angajații rafinăriei, a avut și are o colonie de locuințe, care a fost construită pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ca toți angajații să fie în apropiere.

„În colonia rafinăriei locuiesc foști angajați ai rafinăriei, cărora încă le asigurăm energie electrică, apă și preluarea canalizării către stația de epurare de la Corlătești. În urma precipitațiilor din această primăvară, când s-a deversat apa din canalizare în zona adiacentă rafinăriei, am asigurat un spațiu de stocare a apei de ploaie de aproximativ 20 de mii de metri cubi, de redimensionare a sistemului de pompare, de întoarcere a apei de canalizare în rafinărie, până când se reduce cantitatea de ploaie. Personal, în august am împlinit 40 de ani de când lucrez la rafinăria Vega, numai 2 ani am lucrat în altă parte”, declară Constantin Pelmuș, manager Utilități, rafinăria Vega.

Activitatea Vega este astăzi un element cheie pentru multe industrii

De produsele livrate din Vega depind foarte multe industrii, cum ar fi industria chimică, petrochimică, prelucrătoare a cauciucului, industria alimentară, normal hexanul, acest solvent utilizându-se în extracția și rafinarea uleiurilor vegetale, solvent pentru industria de lacuri și vopseluri, diverse activități cu specific mergând până la industria pielăriei, textilelor, toate folosesc solvenții produsi în rafinăria Vega.

Grija față de mediu se reflectă în investiții importante

Investițiile Rompetrol în eficientizarea operațională și reducerea impactului asupra mediului continuă la Vega. Numai anul acesta s-au desfășurat modernizări în valoarea de peste 8 milioane de dolari. A fost implementat un sistem de recuperare vapori care deservește puncte de încărcare auto și feroviar, au fost montate membrane flotante pentru rezervoarele de stocare a produselor petroliere, a fost achiziționat un incinerator care arde gazele rezultate în instalațiile tehnologice și a fost înlocuit cuptorul din instalația de distilare în vid. Totodată, în Vega este în plină desfășurare una dintre cele mai ample operațiuni ecologice din istoria recentă a României – remedierea batalelor rezultate în urma activității de rafinare din ultimul secol. La terminarea operațiunilor, zona va fi înverzită și monitorizată timp de 30 de ani.

Despre viitor

Rafinăria Vega derulează parteneriate cu universitățile și liceele din Ploiești, reprezentanții Grupului KMG International, din care face parte Rompetrol, compania care deține Vega sunt alături de studenți și elevi pe parcursul anului educațional.

„Suntem parteneri de practică atât ai Universității de Petrol și Gaze din Ploiesti, cât și ai Liceului tehnologic Lazăr Edeleanu, și primim an de an alături de noi studenții și elevii în programul de internship. Totodată, compania noastră oferă, an de an, burse de studiu. Organizam programe de practică de peste 15 ani, iar programul de internship care se desfășoară vara se organizeaza în Vega de peste 5 ani”, declară Nicoleta Mihăiță, Talent Acquisition & Employer Branding Manager – KMG Rompetrol. (P)

Galerie FOTO

rompetrol-logo
Rafinaria-de-petrol-Vega-in-1910-1
vega-aerian
muncitori-vega
sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Marius Stan vrea să părăsească gruparea: „Este hotărârea mea și veți...

Marius Stan vrea să părăsească gruparea: "Este hotărârea mea și veți vedea că o voi respecta!” Prezent în studioul Ploiești TV la emisiunea Neconvențional, președintele...