logo
RNTV Live

9 dosare penale, 9 permise de conducere și amenzi de peste 9.000 lei, aplicate de polițiștii ploieșteni în minivacanţă

razie 3
Mihai Constantinescu

9 dosare penale, 9 permise de conducere și amenzi de peste 9.000 lei, aplicate de polițiștii ploieșteni în minivacanţă

Am avut parte de un week-end prelungit plin de distracţie şi de… nereguli.  Pe toată minivacanţa  de Rusalii, poliţiştii prahoveni au fost la datorie şi au fost nevoiţi să intervină. Bilanţul evenimentelro de pe timpul minivacanţei se rezumă, în mare , la9 dosare penale, 9 permise de conducere și amenzi de peste 9.000 lei pe care aceştie le-au aplicat.

Potrivit unui comunicat de presă,  polițiștii Biroului Rutier Ploiești, au acționat în vederea prevenirii accidentelor rutiere cauzate  pe fondul depășirii limitei legale de viteză, efectuării neregulamentare a manevrei de depășire, precum și conducerea vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, aceștia au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 au fost pentru constatările cu aparatul radar (viteză excesivă), 3 au fost pentru o alcoolemie sub limita penală, și 6 abateri pentru depășiri neregulamentare.

Valoarea totală a amenzilor se ridică la 9280 lei.

În zilele de 16-17.06.2019, polițiștii au întocmit 4 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice peste limita legală.

Cu titlu de exemplu, luni dimineață, un ploieștean în vârstă de 51 ani, care efectua transport public de persoane, a fost depistat în trafic cu o alcoolemie de 0,42 mg/l.

De asemene, un alt ploieștean, în vârstă de 52 ani, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,65 mg/l.

Celor patru conducători, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, și le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice până la finalizarea cercetărilor.

Alte 4 dosare penale pentru infracțiuni rutiere, întocmite de polițiștii prahoveni, în acest weekend prelungit .

 Vineri dimineață, polițiștii Secției nr. 1 Ploiești, au depistat în trafic un motociclist despre care dețineau informații că nu posedă permis de conducere.

În urma verificărilor, a rezultat faptul că acesta deținea permis de conducere categoria B, necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus (A), totodată având dreptul de a conduce suspendat.

Mai mult, acesta conducea o motocicletă neînmatriculată, și avea asupra sa un cuțit, care a fost ridicat de către polițiști pentru cercetări.

Bărbatul, în vârstă de 37 ani din județul Buzău, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere cu permis suspendat și permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, cât și pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Colegii din cadrul Secţiei nr. 7 de Poliţie Cocorăștii Colț, au depistat, vineri, o autoutilitară, al cărei conducător auto diținea permis de conducere doar pentru categoria TR, neavând dreptul de a conduce alte autovehicule.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a emanat o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Ploieșteanul în vârstă de 50 ani, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, respectiv conducerea vehiculelor fără a deține permis.

Nefericitul record, a fost identificat de către polițiștii Poliției Orașului Urlați, care au fost sesizați, în seara zilei de 14.06 a.c., despre producerea unui accident rutier cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători, pentru șoferul vinovat de producerea evenimentului rutier, etilotestul a indicat o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Acestuia i s-a deschis dosar penal pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, fiindu-i reținut permisul de conducere.

Sâmbătă, 15.06.2019, polițiștii Poliției Orașului Sinaia au depistat un conducător auto, care a picat alcooltestul cu o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Astfel, și bărbatul de 64 ani din Băicoi, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, cu o imbibație de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Foto cu caracter ilustrativ

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor