logo
RNTV Live

ADGA, ambiție și organizare la maxim pentru familia Petrolului (GALERIE FOTO)

main doroftei petrolul
Cristian Anghelescu

ADGA, ambiție și organizare la maxim pentru familia Petrolului (GALERIE FOTO)

Anunțată pentru această seară, lansarea volumului al III-lea al Monografiei “Petrolul Ploiești, Istorie și Tradiție” s-a dovedit doar… o ambiție! Și asta, întrucât probleme de natură tipografică au împietat, relativ, marea lansare!

Astfel încât, tipic românesc, premiera de la Doroftei Pub s-a dovedit a fi doar o… avanpremieră! Mai precis, niciun participant la lansare nu s-a putut bucura de achiziționarea cărții, doar 5 exemplare putând fi puse, gratuit, la dispoziția seniorilor invitați ai Petrolului! Pentru restul, acestea au putut putea fi doar văzute, pipăite și… fotografiate!

Asociația Diaspora Galben Albastră, organizatoarea evenimentului, nu are nicio vină, tot ce au putut face oficialii acesteia fiind smulgerea unei promisiuni ferme din partea tipografiei că imediat după Anul Nou cartea va fi disponibilă!

Arnăutu, jucătorul lunii noiembrie

Până atunci, ADGA nu a pierdut timpul și l-a premiat pe Sergiu Arnăutu cu trofeul “jucătorul lunii noiembrie”. Cel care a oficiat festivitatea a fost seniorul Mircea Dridea, acesta felicitându-l pe Sergiu și urându-i “la cât mai multe goluri sub culorile galben-albastre”.

Rând pe rând, la invitația organizatorului de la AGDA, au luat cuvântul Răzvan Frățilă, Mircea Dridea, Virgil Dridea, Camil Oprișan, Edi Iuhas, Octavian Grigore, Cristi Vlad și Romeo Ciobanu.

Care mai de care mai direct, cu fraze meșteșugite și pline de substanță, aceștia au avut cuvinte de mulțumire pentru familia Petrolului. Cu toții și-au îndreptat recunoștința față de Răzvan Frățilă, autorul monografiei, dar și pentru ajutorul dat de Veolia pentru ca Petrolul momentului să nu fie istorie începând chiar la intrarea în acest an!

Binemeritatele aplauze și… concluzia de final

Au fost aplaudați cu toții, mai mulți membri ai tribunelor și peluzelor alături de reprezentanții mass-media trăind clipele de mare încărcătură aproape de seniorii Petrolului.

Petrolul nu va muri, asta este din ce în ce mai clar și mai vizibil! Rămâne doar ca subiecții principali ai momentului – și cei care, mai mereu, stau în anticamera grupării! – să poată guverna destinele echipei și să nu amestece interesele acesteia cu cele personale! Așa cum au făcut alții… și au pierdut!

 

 

 

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor