logo
RNTV Live

Ai nevoie de CAZIER JUDICIAR? Pașii simpli de urmat pentru evitarea aglomerării

Mihai Constantinescu

Ai nevoie de CAZIER JUDICIAR? Pașii simpli de urmat pentru evitarea aglomerării

 

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova vă informează că Adeverința de integritate comportamentală prevăzută de Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, se eliberează numai de la sediul inspectoratului, din Municipiul Ploiești, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova.

În vederea evitării aglomerării la ghișeele care funcționează la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, din Municipiul Ploiești, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, vă sfătuim să aveți în vedere și să vă adresați și celorlalte locații puse la dispoziția cetățenilor pentru eliberarea pe loc a certificatelor de cazier judiciar, după cum urmează:

– Secția nr. 3 Poliție, din Ploiești, strada Minerva, nr. 4,
– Secția nr. 4 Poliție, din Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1 A,
ambele cu următorul program de lucru cu publicul:
în zilele de luni între orele 09:00-12:00
în zilele de marți și joi între orele 13 .00 – 16.00

– Polițiile Orășenești Băicoi, Câmpina, Vălenii de Munte și Urlați,
toate cu următorul program de lucru cu publicul:
în zilele de luni, marți și joi între orele 08:30-13:30
în zilele de miercuri între orele 13:30-17:30

– Poliția Orașului Breaza,
cu program de lucru cu publicul în zilele de luni între orele 13:00-16:00

– Poliția Stațiunii Sinaia
cu program de lucru cu publicul în zilele de marți și joi între orele 08:30-12:30
în zilele de miercuri între orele 13:30-17:30

Persoanele interesate în vederea obținerii certificatelor de cazier judiciar, se pot adresa oricăreia dintre aceste locații, indiferent de localitatea de domiciliu sau locul nașterii. Informații cu privire la procedura eliberării acestor documente sunt disponibile pe site-ul instituției (www.ph.politiaromana.ro), la secțiunea Utile/Documente eliberări acte/Obținerea certificatului de cazier judiciar.

IJP Prahova

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor