logo
RNTV Live

Alarmă în Prahova. Pompierii prahoveni intervin ACUM la cinci incendii de vegetatie uscată în diferite zone ale judeţului

incendii simultane Incendii vegetaţie uscată în Prahova
Mihai Constantinescu

Noi incendii de vegetatie uscată

Alarmă în Prahova. Pompierii prahoveni intervin ACUM la cinci incendii de vegetatie uscată în diferite zone ale judeţului.

Noi incendii de vegetaţie uscată sunt în desfăşurarea chiar în aceste meoment. În total este vorba despre cinci astfel de incendii. Acestea sunt în localităţile: Plopu- sat Gâlmea,  Tinosu -sat Pisculeşti, Măgureni- sat Lunca Prahovei, Ploiesti – strada Eremia Grigorescu şi  Boldesti – Scăeni.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente pe viitor, este esenţial să fie luate anumite măsuri.

Astfel, în vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:

  • Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului;
  • Permis de lucru cu focul.

Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produse petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Pentru prevenirea unor eventuale accidente de circulaţie, urmare a scăderii vizibilităţii în timpul utilizării focului deschis, lucrările de igienizare se vor efectua în prezenţa permanentă a unei persoane în zona drumurilor publice.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor