logo
RNTV Live

Anchetă DNA pentru Mini-Transfăgărășanul de la Provița de Sus. Culisele unei afaceri controversate

drum_provita
Ciprian Radu

DNA a deschis un dosar privind drumul comunal 124 din Provița de Sus, anunță Ziarul Incomod. Mini-Transfăgărașanul – așa cum îi spun localnicii – sau drumul construit din fonduri guvernamentale care nu duce nicăieri.

Direcția Națională Anticorupție a confirmat printr-un răspuns oficial oferit ziarului Incomod că Serviciul Teritorial Ploiești are un dosar deschis cu privire la drumul comunal 124 din satul Plaiu.

Chestionată asupra acestui aspect, fosta primăriță se apără:

„Nu există niciun dosar penal în desfășurare, este o verificare încheiată la Ploiești, este o prostie. Am fost audiată anul trecut, iar tipa care m-a audiat, nu vă spun decât că o cheamă Beatrice, mi-a spus așa: „doamnă, dacă nu-i dați în judecată pe civil, nu vreau să vă știu numele”. Eu am muncit, am legat două județe, totul este legal, totul este făcut ca lumea, sunt niște oameni duși cu capul care… să-i dau în judecată pe cei care au reclamat, care sunt niște duși cu capul, care nu știu de ce trăiesc pe lumea asta. Este închis dosarul, nu este nicio problemă, toate sunt verificate, și de Curtea de Conturi și de cine vreți dumneavoastră. Eu nu sunt nicio persoană în cauză, eu am ieșit din cauză, deci eu tot ce am făcut, inclusiv pe fonduri europene, am fost verificată, inclusiv de Curtea de Conturi și de toată lumea, toate sunt ca lumea. S-a închis, nu am nicio problemă.”, a spus Elena Cosmoiu, contactată de reporterii Incomod.

Și totuși detaliile afacerii dezvăluie câteva aspecte controversate.

În septembrie 2009, primăria a semnat contractul de execuție cu firma SC CAST SRL, cu sediul în Bănești. Valoarea inițială a contractului a fost de 4.678.602,61 lei, la care se adaugă TVA 888.934,50 lei. Durată de execuție: 28 de zile. Garanția lucrării a fost stabilită pentru 168 de luni, timp în care CAST SRL trebuia să remedieze orice defecțiune suportând cheltuielile în totalitate.

În aprilie 2010, a fost semnnat un act adițional pentru încă 11 zile de lucrări, iar valoarea contractului s-a modificat la 6.311.399,02 lei, la care se adaugă TVA.

Interesant este că, deși lucrarea are 14 ani garanție, în noiembrie 2014 Primăria Provița de Sus a semnat un nou contract cu SC CAST SRL pentru reabilitare! Suma este de 238.166,96 lei, la care se adaugă TVA 57.160,07 lei.

După ce a băgat peste 6,5 milioane de lei în drumul comunal – cheltuială inutilă în opinia localnicilor – în septembrie 2015, primăria condusă atunci de Elena Cosmoiu accesează fonduri europene pentru iluminat public pe respectivul drum. Deși – notează Ziarul Incomod – în comună sunt străzi cu case fără iluminat public și sunt zone cu drum impracticabil, iar pompierii sau salvarea nu pot ajunge.

Costul contractului pentru iluminatul drumului a fost de 628.207,45 lei, plus TVA 164.929,79 lei firma desemnată fiind SC GENERAL MEEL ELECTRIC SRL.

Mergem mai departe pe Mini-Transfăgărășanul din Provița de Sus. Ajungem la capătul lui și descoperim că 100 de hectare de teren (Tarlaua 23 și Tarlaua 32) au fost concesionate prin licitație către SC PRODUCȚIE PRESTĂRI TELEGA 4 SRL, în vederea construirii unei pensiuni agroturistice.

În septembrie 2009, era semnat contractul de execuție a lucrărilor la drum cu SC CAST SRL, iar în luna decembrie a aceluiași an, SC PRODUCȚIE PRESTĂRI TELEGA 4 SRL semna un prim contract de concesiune, pentru 50 de hectare de teren.

Restul de 50 de hectare a fost concesionat un mai târziu. Redevența a fost stabilită la 103 lei/ha.

În aprilie 2015 însă, Consiliul Local din Provița de Sus reziliează ambele contracte de concesiune, la cererea societății.

Potrivit Ziarului Incomod, foștii consilieri au precizat că, după semnarea contractelor, și-au dat seama că terenul făcea parte din islazul comunal. Legea nu permite concesionarea acestor terenuri, astfel că au reparat greșeala (!)

Câteva aspecte importante despre SC Cast SRL Bănești.

Firma a fost implicată în mai multe scandaluri de corupție, reprezentanții săi Gimi Palada și Mihail Iordache fiind inculpați în mai multe dosare penale, scrie Ziarul Incomod.

Gimi Palada, patronul SC Cast Bănești SRL, este denunțător în mai multe dosare de corupție și a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

A fost implicat în scandalul Hidro Prahova,  fiind unul dintre denunțătorii din dosarele de corupție.

Gimi Palada are calitate de inculpat și într-o altă cauză instrumentată de DNA Alba în care este acuzat, alături de unul dintre directorii de la CAST Bănești, de constituire de grup infracțional organizat, instigare la înșelăciune dar și că ar fi obținut fonduri europene în mod nelegal.

Mihail Iordache, administrator SC CAST SRL, este cel a cărui semnătură apare pe contractele cu primăria Provița de Sus. Iordache a fost trimis în judecată alături de Palada în dosarul de la DNA Alba.

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor