Ăsta-i Ploieștiul? Patria noastră?

cristian-anghelescu

Ăsta-i Ploieștiul? Patria noastră?

Cititul zilnic al ziarelor face parte dintr-un obicei moștenit. A devenit rutină și, totodată, ținând cont de vremurile pe care le trăim, un soi de autoflagelare psihică.

Știrea pe care Cătălin Tolontan a oferit-o cititorilor Gazetei Sporturilor în această dimineață capătă dimensiunile uriașe pe care, de ce să ne mai ascundem, unii dintre români le cunosc de destulă vreme. Dar, degeaba!

Salariu de top

Un sportiv, este adevărat de top, câștigă 265.000 euro anual sau, mai precis, 22.000 lunar. Tradus în moneda națională, 121.000 lei lunar!

Este vorba despre handbalista Cristina Neagu și angajatorul ei, CSM București. Club pe care Primăria Capitalei îl finanțează din impozitele bucureștenilor!

Potrivit sursei, Primăria Bucureștiului îi oferă Cristinei Neagu cel mai mare salariu de bugetar din România! Mai mare de șapte ori decât cel al președintelui țării! Și asta n-ar fi nimic, Primăria Bucureștiului oferindu-i sportivei cel mai mare salariu din handbalul feminin mondial! Și, totodată, al doilea contract din toate campionatele din România, indiferent de sport, după fotbalistul senegalez Ibrahima Balde, fost la Atletico Madrid, component al echipei CFR Cluj!

Vorbim despre Clubul Sportiv Municipal al Bucureștiului, entitate aflată pe același calapod cu omoloagele din toată țara. Inclusiv cu CSM Ploiești, club care trăiește convulsionat de câteva zeci de luni.

Ceea ce puțină lume știe, CSM București a avut, an de an, parte de bugete consistente. Numai în acest an primarul Capitalei a cerut Consiliului Local ridicarea bugetului la 15 milioane de euro, de cinci ori față de cel acordat la momentul fondării clubului!

Se poate… dar numai unde trebuie!

O sumă consistentă, de peste 30 de ori mai mare decât cea pe care o are la acest moment CSM Ploiești! Club care, an de an, pare sortit marilor decepții și care se face că uită de marile echipe pe care le-a susținut și care aduceau atâta lume la sală și atâta faimă orașului!

Cert este că frica ancestrală a conducătorilor ploieșteni de a plusa sume corecte pentru performanața sportului privează acest fenomen social. Tot la fel de cert este că nici măcar exemplele venite de la centru nu îi fac pe aceștia să acționeze în mod corect, coerent.

Ploieștiul este o mică feudă iar responsabilii tagmei sportului, iobagii acesteia. Ce rușine!

 

 

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here