logo
RNTV Live

Audiențele on-line ale primarului Dobre și tema Petrolului

dobre
Cristian Anghelescu

Cum bine se cunoaște, Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, organizează în fiecare zi de marți, de la ora 20:00, o sesiune de audiențe on-line, pe Facebook, prin care dorește să afle cât mai multe dintre problemele cu care se confruntă ploieștenii. Și, implicit, să ofere explicații legate de rezolvarea acestora.

Dintre cele aproape 100 de întrebări formulate la ultima sesiune, mai bine de jumătate au fost legate de echipa fanion a orașului, Petrolul, răspunsurile pe tema mărcilor și palmaresului “lupilor” fiind identice: “Bună seara, a fost semnat contractul cu firma care realizează evaluarea, solicitându-i totodată să finalizeze cât mai repede această procedură. Totodată, doresc să menționez că Primăria Municipiului Ploiești nu deține palmaresul Petrolului, ci doar mărcile. Mulțumesc!”

Au adresat întrebări “petroliști” dintre cei mai vechi dar și suporteri mai tineri, cu toții fiind interesați de temele constituite în promisiunile cu tentă electorală ale lui Dobre. Iar fanii, nemulțumiți de stereotipia răspunsurilor, au promis că vor reveni de câte ori va fi cazul pentru urgentarea alocării mărcilor către echipa lor de suflet.

Au formulat chestionări Răzvan Tudor, Andreea Stan, Gabriel Marian,   Marian Constantin, Adrian Ivan, Florin Voicu, Dan Enache, Mihai  Laurențiu, Alin Andrei Pantazi, Aurel Mocanu, Răzvan Furtună, Marius Fenichiu, Gabriel Marian, Alex Ghertzu, Georgian Toma și Dan Dănuț.

Nu au lipsit “sfaturile” cu tentă de amenințare: “Adi, orașul este mic, nu este o politică bună să fugi de răspundere! Cel care va pierde în final vei fi tot tu!” sau „îți promit că împreună cu cel puțin 1000 de fani ai Petrolului vom porni demersurile necesare pentru demiterea primarului”.

Interesantă a fost comunicarea dintre Marius Fenichiu și edil, atât întrebarea fostului candidat la fotoliul de primar cât și răspunsul lui Dobre fiind de analizat.

Fenichiu: “Domnule primar, majoritatea suporterilor Petrolului a contribuit prin voturi la succesul dumneavoastră în alegerile pentru funcția de primar, în schimbul promisiunilor dvs că veți fi alături de echipă și că veți face ceea ce este necesar pentru primirea mărcilor Petrolul. Din păcate au trecut 9 luni de la alegeri și încă nu știm care va fi soarta mărcilor Petrolul! Chiar dacă nu sunt dintre cei care v-au votat, așteptăm de la dvs, ca din calitatea de primar al Ploieștiului, să vă fi văzut implicat în rezolvarea problemei echipei fanion a Ploieștiului și a județului, ce interesează foarte mulți ploieșteni. Vă rog să ne spuneți ce intenționați să faceți în mod concret pentru cedarea mărcilor Petrolul către Petrolul 52, în afară de a vă ascunde în spatele scuzei că sunteți în opoziție cu cei care dețin majoritatea în CL Ploiești?

Dobre: „Domnule Fenichiu, pentru mine toți suporterii Petrolului sunt egali: și cei care m-au votat, și cei care nu m-au votat. Sunt convins că dumneavoastră, un cetățean interesat de mai binele orașului, ați observat că eu nu am avut niciodată alt mesaj decât acela al coagulării tuturor forțelor, din orice domeniu, pentru mai binele Ploieștiului. Sunt sigur că la finalul mandatului meu Ploieștiul o să fie acel oraș de care cu toții o să fim mândri, tocmai pentru că există oameni ca dumneavoastră, dispuși contribuie la acest progres. În concluzie, observând că v-ați alipit acestui curent al iubirii față de culorile galben și albastru, vă invit să fiți parte a soluției. Pentru că este posibil ca dumneavoastră să cunoașteți situații pe care eu nu le stăpânesc, vă propun să fiți parte a soluției revenirii Petrolului acolo unde îi este locul. Aștept nu doar soluția dumneavoastră scrisă sub forma unui proiect, cât, mai ales, participarea dvs. în persoană la rezolvarea acestei probleme. Mi-as dori să colaborăm mai intens în sensul rezolvării acestei probleme, motiv pentru care vă aștept oricând să discutăm. Vă mulțumesc!”

Firește, așteptăm cu încredere și soluțiile concrete la chestionările iubitorilor de galben și albastru, un prim termen de așteptare fiind până la viitoarea sesiune, programată marți, 14 martie.

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor