logo
RNTV Live

Avem un Leon Dănăilă. Ştim, oare, ce să facem cu el?

Luiza-Toboc
Luiza Toboc

Cu toată sinceritatea, privesc  această campanie, aceste alegeri care se apropie, în cel mai anost şi poate dezinteresat mod cu putinţă. Nu prevede nimic nou. Sunt şi vor fi ( în foarte multe dintre cazuri) aceleaşi discursuri populiste,cu aceleaşi  personaje, multe dintre ele discutabile, care susţin că se pricep la strategie, analiză, prognoză politică şi care au… „proiecte pentru ţară”. Proiecte pe care le tot au de ani, de zeci de ani…  Văd aceleaşi rotiri de personalitate la 180 de grade. În spatele şi în faţa camerei de filmat… Oameni vocali, care încă mai cred că, la nivel de cultură politică şi civică a electoratului, mai prind comportamentul agresiv, capacitatea şi viteza cu care reuşeşti să verşi cât mai multe „adevăruri incerte şi mizerii credibile” în capul adversarului. Cu toate astea, ceva m-a făcut să văd lucrurile şi un pic altfel. Ceva mi-a dat de înţeles că, poate, poate, şi în România mai există o şansă. De fapt, cineva. Am văzut pe listele PNL Bucureşti, la Senat, numele celebrului neurochirurg, Leon Dănăilă. M-am întrebat, fireşte, ce să caute un asemenea om într-o aşa lume? Lumea asta politică este prea mică şi insignifiantă pentru genialitatea sa. Dar, da, omul care a operat, la viaţa lui, peste 40.000 de semeni de-ai săi, la cei 83 de ani pe care îi are, a luat decizia. A hotărât  să ofere un alt model actualei clase politice. Se oferă pe sine!  Şi nu în lumina reflectoarelor, ci în umbra a zeci de ani de muncă şi satisfacţia a mii şi mii de vieţi salvate. El, uriaşa valoare a României, ascunsă în modestie, omul care figurează lângă Einstein printre cele 500 de genii ale secolului şi care putea să trăiască în lux în orice ţară puternică. Omul care a avut acea declaraţie de geniu în momentul în care a fost fotografiat circulând cu metroul în Bucureşti… Un fapt perfect normal, de altfel, într-o Românie, însă, atât de anormală… Omul care a vrut să îşi vândă casa pentru o carte… Omul care a spus despre sine că este  cel mai sărac medic din lume. „Dar, dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face tot ce am făcut până acum. Aş rămâne în România”. Şi care a completat „ Eu, drept să vă spun, am ce mânca, am ce îmbrăca cu salariul pe care îl am de 3000 de lei. Mi-ajung!”  Într-o Românie atât de superficială, cu discursuri atât de lipsite de substanţă, cu atâtea şi atâtea personaje puse doar pe căpătuire, tot ce spune el, pur şi simplu dezarmează.  Ai tendinţa să îl crezi naiv, însă cum să îţi permiţi să gândeşti aşa despre acest om pe cât de mărunţel fizic, pe atât de complet. Foarte mulţi din actuala clasă politică ar trebui să ia notiţe de la Leon Dănăilă. Despre ce înseamnă, cu adevărat, calitate umană. Acest om a reuşit să salveze cu mâinile sale de aur şi creierul de geniu atâtea mii şi mii de vieţi.  Acolo, în sala de operaţii, unde mereu a fost el cu Dumnezeu. Stau şi mă întreb dacă va reuşi cu aceeaşi genialitate să vindece, de data asta, o ţară… Una atât şi atât de suferindă.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor