logo
RNTV Live

Bancnote false puse în circulație prin săli de jocuri. Oamenii legii au intervenit!/ VIDEO

bancnote false
Erika Stoica
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, instanța a dispus ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul a doi bărbați din Sibiu și Iași, într-un dosar penal referitor la punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că cei doi bărbați, în vârstă de 37 și 41 de ani, ar fi plasat bancnote suspecte de 50 de euro la comercianți și săli de jocuri din Buzău și Vrancea, invocând că dețin doar valută, după ce s-au întors recent din străinătate.
Ulterior, păgubiții, care au fost determinați să efectueze schimburi valutare la un preț mai mic decât cursul oficial, au descoperit că au fost înșelați.
La data de 16 aprilie, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare în București și Iași, unde au descoperit și ridicat trei telefoane mobile, bani și alte bunuri suspectate a fi provenite din infracțiuni.
Ca urmare a probei administrate, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentanți Judecătoriei Buzău, unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor