logo
RNTV Live

Barcelona a depăşit Real Madrid la veniturile din drepturile de televizare

La Liga Santander - Real Madrid vs FC Barcelona
Cristian Anghelescu

Barcelona a depăşit Real Madrid la veniturile din drepturile de televizare

FC Barcelona, liderul la zi din La Liga, a încasat pentru sezonul trecut suma de 146,2 milioane euro din drepturile de televizare. Echipa lui Valverde a depăşit cu aproape 7 milioane euro încasările campioanei Real Madrid.

Cele 20 de cluburi din prima ligă spaniolă au împărţit 1,247 miliarde euro, comparativ cu 1,237 în anul precedent. Veniturile Barcelonei au crescut cu 6,2 milioane euro faţă de anul precedent.

Medie reieșită după rezultatele ultimilor 5 ani

Veniturile din drepturile de televizare sunt distribuite în funcţie de rezultatele din ultimii 5 ani şi astfel se explică de ce Barca, campioana din 2013, 2015 şi 2016, a încasat mai mult decât Real Madrid, care a câştigat titlul în 2017, pentru prima oară după 2012.

Real Madrid a ocupat locul 2 în acest clasament al veniturilor cu aproape 140 milioane euro, urmată de Atletico Madrid (99 milioane euro) şi de Athletic Bilbao (71 milioane euro). Leganes, care a promovat în 2016, a obţinut cea mai mică sumă: 39,3 milioane euro.

Din 2015, după schimbarea legii, drepturile de televizare sunt vândute colectiv. Înainte, cluburile negociau înţelegeri individuale, iar cuantumul drepturilor tv se ridica la 851 milioane euro.

La Liga, care controlează primele două divizii spaniole, distribuie 90% cuburilor din elită, doar 10% mergând către Segunda Division.

sursa: agerpres

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor