Cangrena fotbalului și apatia criminală a conducătorilor sportului

După ani și ani în care s-a crezut că fotbalul românesc mai poate fi salvat, iată că a venit și momentul în care, volens-nolens, se poate decreta cangrena generalizată a acestuia. Condus și căpușat de către personaje dubioase, oameni fără scrupule atunci când a venit vorba despre propriile buzunare, fenomenul a luat-o razna, de la an la an. Iar tema editorialului se leagă, indubitabil, de ziua în care Petrolul – unul dintre cele mai longevive cluburi românești – a dispărut în neant…

Începând cu 1990 dar, mai cu seamă, un deceniu mai târziu, au sucombat zeci de echipe care, de-a lungul timpului, s-au putut lăuda cu statutul de prim-divizionare: FC Argeș, FCM Bacău, UTA, Politehnica Timișoara, Progresul București, FC Bihor, Universitatea Craiova, Politehnica Iași, Inter Sibiu, Gloria Bistrița, ASA Târgu Mureș, Corvinul Hunedoara, CSM Reșița, Rocar, UMT, Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Baia Mare, Chindia Târgoviște, Dunărea Galați, Extensiv Craiova, Foresta Fălticeni, Minerul Lupeni, IS Câmpia Turzii, Jiul, CSM Suceava, Șoimii Sibiu, Aurul Brad, SC Vaslui, FC Timișoara, FC Onești, Săgeata Năvodari, Internațional Curtea de Argeș, CS Turnu Severin, Voința Sibiu, Unirea Urziceni, Victoria Brănești, CS Otopeni, Corona Brașov, Sportul Studențesc București, CFR Timișoara, Flacăra Moreni, Unirea Alba Iulia, FC Brașov, Farul, Oțelul, Ceahlăul, Rapid București, Petrolul…

La simpla lecturare a numelor te oripilezi. Parcă mai ieri, Argeșul lui Dobrin sau Craiova lui Balaci ne încântau zilele de week-end. Momentele unice ale transmisiilor radiofonice sau televizate cu Domozină, Secoșan, Ghițulescu, Mureșanu, Soare, Țopescu, Diamantopol sau Hristache Naum au rămas momente de referință. Pentru o friptură și o baterie de vin sau o bere, fotbaliștii, conducătorii, ziariștii și zecile de mii de suporteri se înfrățeau, socializau, plănuiau și visau. Fenomenul fotbalistic trăia, era de neprețuit, chiar valora mult. Iar acest ultim aspect i-a tentat cel mai mult pe potentații zilelor de după 1990. Cu o moștenire parcă picată din cer, nomenclaturiștii mai vechi sau mai noi, cei mai mulți dintre ei adevărați afaceriști de carton, au înțeles repede ce profit uriaș se poate scoate din afacerea numită “fotbal”. Aproape toți fotbaliștii buni ai României au luat calea străinătății iar banii obținuți pe ei – pe căi ascunse, mai toate dovedite a fi ilicite – nu s-au regăsit în contabilitățile cluburilor ci în buzunarele din ce în ce mai doldora ale celor care “patronau”. De acolo a început declinul fotbalului… Cu manevrele oculte ale fraților Becali, Borcea, Copos, Pădureanu, Stoica, Nețoiu, Popescu, viitorii pușcăriabili. Iar ceilalți foști conducători, la niveluri mai mici, au tot încercat să stoarcă fenomenul prin acele uluitoare treceri ale cluburilor de pe o societate pe alta, tentativele reușind in-corpore sub oblăduirea unei federații dispusă să închidă ochii și să dea frâu liber infracțiunilor!

Ce se întâmplă, acum, la nivelul sportului, al fotbalului național ar trebui să sperie. Să constituie un serios semnal de alarmă pentru viitor! Campionatele Mondiale, Europene sau Olimpiadele, competiții care demonstrează nivelul real la care ne situăm, se desfășoară aproape fără niciun sportiv român! Lipsa infrastructurii la nivel național, a centrelor de pregărire, a banilor, ține România în antecamera sportului european sau mondial. Fără să-mi facă nicio plăcere trebuie să reamintesc doar despre performanțele sportivilor români la Olimpiadele scurse în ultimii 40 de ani: Montreal 1976 (27 medalii), Moscova 1980 (25), Los Angeles 1984 (53), Seul 1988 (24), Barcelona 1992 (18), Atlanta 1996 (20), Sydney 2000 (26), Atena 2008 (19), Beijing 2008 (8), Londra 2012 (9)… Cel mai probabil, acum, la Rio, vom înregistra declinul suprem! Și nimeni nu ia nicio măsură! Ca și la fotbal, acolo unde după un Mircea Sandu zis corupt a fost ales un alt președinte, Burleanu, complet aerian și incompetent în luarea deciziilor care se impun pentru salvarea fenomenului!