Ce scumpiri aduce anul 2017

Românii nu se vor putea bucura prea tare de creşteri salariale sau pensii majorate pentru că la nivel internaţional, anul 2017 aduce multe scumpiri. Degeaba a fost eliminată acciza suplimentară de 20 de cenţi pe litrul de carburant. Creşterea preţului petrolului va face ca această diminuare să nu se simtă, ba din contră preţul să fie mai mare. Prețul țițeiului a crescut anul trecut de la un minim de 27 de dolari pe baril consemnat în luna ianuarie 2016 la 56 de dolari la finele lui decembrie. Pe medie, însă, creșterea a fost de 60%. Însă din ianuarie 2017 ar trebui să se vadă reducerea de producție operată de către statele Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), operată de către Arabia Saudită. La reduceri participă și alți mari producători internaționali, precum Rusia, Kazahstanul și Azerbaidjanul. Analiștii și investitorii se așteaptă astfel ca prețul țițeiului să treacă de 60 de dolari pe baril în acest an, ceea ce se va traduce prin creșteri ale prețului la pompă. Reamintim, petrolul se tranzacționa la 115 dolari pe baril în 2014, astfel că producătorii de țiței au înregistrat pierderi în ultimii trei ani din cauza scăderilor generale. Aceștia nu vor ezita, însă, să le recupereze odată de prețul petrolul va crește din nou, precizeză vocea.biz.ro. Creşterea dolarului va aduce cu sine scumpirea electrocasnicelor de genul telefoanelor, tablete sau console de joc care sunt fabricate în China, moneda de tranzacţionare fiind dolarul. De altfel, două treimi din comerţul mondial se face în dolari şi scumpiri ar putea fi înregistrate şi la haine, cafea, cacao şi ciocolată, dar şi la gaze naturale pentru că Gazprom vinde tot în dolari americani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here