logo
RNTV Live

Clinicile medicale private vor creşterea tarifului decontat pentru serviciile medicale oferite

spital
rnews

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private solicită modificarea contractului cadru prin introducerea noţiunii de “contribuţie personală” şi decontarea unui tarif corect pentru serviciile medicale. O altă solicitare vizează creşterea tarifului decontat pentru serviciile medicale oferite.”Pentru unităţile sanitare private cu paturi, contribuţia personală a asiguraţilor trebuie să fie stabilită la nivel de unitate, serviciile fiind acordate la cererea acestora şi pe baza consimţământului în scris, prealabil. Plafonarea contravalorii serviciilor hoteliere cu grad ridicat de confort, asociate serviciilor medicale, corelată cu nivelul coplăţii serviciilor medicale stipulată şi cu imposibilitatea încasării oricărei forme de contribuţie personală de la asigurat, pune unităţile private în imposibilitatea de a oferi pacienţilor asiguraţi servicii medicale moderne, mai scumpe, cum ar fi chirurgie minim invazivă, ale căror costuri nu pot fi acoperite de tariful decontat. O situaţie similară există şi în cazul serviciilor medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă, limitate acum între 5 şi 10 lei, situaţie în care ne dorim să putem oferi pacienţilor noştri servicii de cea mai bună calitate, al căror cost să fie cunoscut de la început şi asumat prin semnătură”, susţine Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private şi al Alianţei Pentru Sănătate din România.

Astfel, Patronatul cere Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ca în contractul cadru să existe noţiunea de “contribuţie personală” pentru servicii medicale şi de cazare, într-un mod transparent, stabilit şi asumat prin semnătură de către beneficiar, încă de la începutul tratamentului.

Creşterea salariilor din sistemul public, măsură care nu se regăseşte în calculaţia de cost a serviciilor medicale oferite de unităţile publice, dar care s-a repercutat automat prin presiune şi creştere de salarii şi în mediul privat, determină o propunere de corecţie a preţului plătit de Casă, mai ales pentru procedurile chirurgicale. Creşterea propusă este, în medie, de 20%.

citeste in continuare:http://www.mediafax.ro/social/furnizorii-de-servicii-medicale-private-cer-modificarea-contractului-cadru-16160635

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor