logo
RNTV Live

Comuna Bărcăneşti, în continuă dezvoltare. Primăria are proiecte pentru transformarea întregii localităţi

barcanesti inundatii primarie
rnews

Comuna Bărcăneşti, în continuă dezvoltare. Primăria are proiecte pentru transformarea întregii localităţi

Strategia de dezvoltare pentru perioada 2016-2020

După doi an de mandat, primarul comunei Bărcăneşti, Lupu Valeriu a prezentat raportul proiectelor realizate sau aflate în plină desfăşurare.

O primă atenţie a edilului s-a îndreptat asupra calamităţilor produse de inundaţiile din această vară.

54 de dosare au fost finalizate şi aprobate ce cuprind despăgubiri băneşti, din fondurile guvernamentale cu sume cuprinse între 5000 şi 10 000 lei.

Totodată, au fost efectuate lucrări de topometrie în vederea efectuării cadastrului general al localității.

O atenţie deosebită s-a acordat şi domeniului cultural.

Imediat după recepţionarea lucrărilor la Căminul Cultural Româneşti şi a înfiinţării Centrului Cultural – Istoric “Mihai Viteazul’, au fost organizate expoziţii şi simpozioane adaptate la mediul local.

Inclusiv, în cinstea centenarului Marii Uniri vor avea loc manifestări culturale în cadrul cărora vor fi implicaţi elevii din localitate.

În prezent, au fost achiziţionate documentaţii pentru următoarele proiecte:

  • construire reţea apă potabilă şi branşamente în satele Bărcăneşti şi ghighiu şi organizare şantier;
  • execuţie pentru schimbare destinaţie clădire grădiniţă Tătărani în cabinete medicale umane şi farmacie (lucrări de reparaţie şi renovare);
  • Expertiză tehnică – Dispensar uman Bărcăneşti;
  • PT, DE, DTAC, Caiet de sarcini – Reabilitare Scoala Puscasi – bransamente apă, gaze şi împrejmuire perimetru – lucrări de reparaţii generale şi renovare;
  • PT, DE, DTAC, Caiet de sarcini – Înfinţare Parc “Constantin Brâncoveanu”;
  • PT, DE, DTAC, Caiet de sarcini- retea canalizare Comuna Bărcăneşti;
  • PT, DE, DTAC, Caiet de sarcini- Extindere reţea de distribuţie gaye naturale în localitatea Ghighiu, comuna Bărcăneşti – Lucrări de construcţii de conducte de alimentare cu gaz;
  • PT, DE, DTAC, Caiet de sarcini- Reabilitări şi extinderi conducte de alimentare au apă în comuna Bărcăneşti. judetul prahova, Etapa 3;
  • PT, DE, DTAC, Caiet de sarcini- Modernizare străzi;
  • Expertiza tehnică Casa Banu;
  • Expertiza tehnică Castel Apa Bărcăneşti ghighiu;
  • PT, DE, DTAC, Caiet de sarcini- baza sportiva baprcanestiş
  • Studiu Hidrogeotehnic privind reducerea riscului de inundaţii în comuna Bărăcneşti;
  • Construire canalizare pluvială în zona Lukoil;
  • PUZ – Înfiinţare Baza Sportivă;
  • PUZ – Staţie epurare;
  • SF – Colectare, transport şi evacuare ape pluviale în Comuna Bărcăneşti.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor