logo
RNTV Live

Consilierii PNL: „Volosevici – temperament agitat, cu dificultăți în a sta un minut locului ca să citească un text întreg”

consiliul local (2)
rnews

Propunerea reducerii impozitelor locale la Ploiești, subiect de râcă politică! Prin intermediul unui comunicat de presă, grupul consilierilor liberali critică declarațiile senatorului Andrei Volosevici, acuzându-l pe acestă că aruncă „în spațiul public o nouă fumigenă electorală, și aceea răsuflată din start”.

„Demersul primarului Adrian Dobre, pentru reducerea impozitării pe clădiri și terenuri cu 3%, are parte de reacții penibile din zona coaliției PSD-ALDE. Ca și alte proiecte importante lansate de edilul Ploieștiului. Tonul îl dă acum senatorul Andrei Volosevici, printr-o declarație făcută la o televiziune locală și preluată de presa scrisă. Domnul Volosevici anunță că ALDE va sprijini inițiativa primarului Adrian Dobre, decizie ce ar fi putut primi felicitări, dacă senatorul s-ar fi oprit aici. Însă Andrei Volosevici a adăugat că, după discuții serioase în interiorul partidului din care face parte de vreo trei săptămâni încoace, consilierii locali ALDE au găsit potrivit să adauge o “îmbunătățire”: o reducere de taxe și impozite locale cu 5% pentru persoanele juridice.

Cei care îl cunosc personal pe Andrei Volosevici îi pot înțelege temperamentul agitat, cu dificultăți în a sta un minut locului ca să citească un text întreg. Dar oare niciunul dintre consilierii ALDE, în frunte cu viceprimarul George Pană, să nu fi citit că primarul Adrian Dobre propune reducerea de taxe și impozite nu doar pentru persoanele fizice, ci și pentru persoanele juridice? În timpul pierdut pentru acele “discuții serioase”, s-ar fi putut analiza chestiuni reale, legate de Ploiești. Pe de altă parte, cei din ALDE ar fi evitat să arunce în spațiul public o nouă fumigenă electorală, și aceea răsuflată din start. Lucruri de genul acesta sunt în detrimentul ploieștenilor și nu folosesc nimănui. Nici măcar senatorului Volosevici la strângerea de capital electoral pentru cursa alegerilor parlamentare, în care a dat de înțeles că se va înscrie, pe listele ALDE.

Noi, grupul de consilieri locali PNL, ne exprimăm încă o dată sprijinul pentru demersul primarului Adrian Dobre, de scădere cu 3% a impozitării pe clădiri și terenuri pentru persoanele fizice și juridice din Ploiești. În același spirit, reiterăm apelul către consilierii ALDE și PSD de a se alătura demersului, chiar în calitate de co-semnatari, și să promovăm împreună proiectul de hotărâre inițiat de edilul Ploieștiului”, se arată în comunicatul emis de grupul consilierilor locali liberali.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor