Copiii din mediile defavorizate vor putea primi câte 200 de euro. Vezi pentru ce

200 de euro foto Fanatik

Copiii din mediile defavorizate vor putea primi câte 200 de euro. Vezi pentru ce

Copiii din mediile defavorizate vor primi câte 200 de euro pentru achiziționarea de calculatoare.Guvern a fost aprobată oficial aceastaă măsură în sedința de ieri, iar finanțarea este asigurată.

Guvernul continuă măsurile de îmbunătăţire a sistemul de învăţământ şi sprijină accesul elevilor şi studenţilor la educaţie. Suntem preocupaţi să acordăm şanse egale copiilor şi tinerilor noștri la o viaţă mai bună. Vom continua să susţinem elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse să achiziţioneze calculatoare prin acordarea a câte 200 de euro. Aprobăm astăzi Hotărârea de Vuvern în acest sens. Prin bugetul pentru 2019 am asigurat finanţarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani ce vor asigura sprijin pentru 12.000 de elevi şi studenţi„, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

De la implemntarea programului și până în prezent, 300.000 de elevi şi studenţi au beneficiat de această sumă pentru a-și achiyiționa un calculator.

În guvernarea PSD- ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin, având în vedere că este un program de succes, de care au beneficiat peste 300.000 de elevi şi studenţi în cei 15 ani de aplicare„, a mai spus Viorica Dăncilă..

Vezi și https://www.republikanews.ro/cascada-cu-apa-cea-mai-pura-din-lume-se-gaseste-la-putin-peste-70-de-km-de-ploiesti-100-pura/?fbclid=IwAR18mGy5s5NcqR660EEfjpRSQEYR3k5LFWT9–oqfB_jdsS5sWpYlk6RmUA

Vezi și https://www.republikanews.ro/viata-unui-in-invatator-din-ploiesti-depinde-de-bunatatea-semenilor-are-nevoie-urgenta-de-o-noua-interventie-chirurgicala/?fbclid=IwAR0BKESUv4Jz8brtmOgBgnhkDli1gRxd8suSxCR9wbLKKw8qVw53ck4FwBQ

Vezi și https://www.republikanews.ro/incepand-de-astazi-alocatiile-copiilor-sunt-mai-mari-cand-ajung-efectiv-si-in-buzunare-si-cat-este-valoarea-lor/?fbclid=IwAR1so2KvonYqFjGlwr4SFIWBzltYpozS1GNIGdK-1ZEmM5_BJSlnwH-xqjs

sursa Observator.tv

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here