logo
RNTV Live

Cum arată proiectul final privind marca Petrolul (EXCLUSIV)

măsuri
Cristian Anghelescu

Republikanews a intrat în posesia proiectului final de hotărâre privind aprobarea parteneriatului public-privat între Primăria Ploiești și Asociația CS Petrolul 52 vizând punerea în valoare a mărcii Petrolul.

Acest proiect va intra in dezbatere la prima ședință de Consiliu Local, eveniment care ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare.

Rămâne de văzut care va fi reacția primarului Adrian Dobre și cum se va termina această telenovelă care tinde să se transforme în mega-foileton.

Iată cum arată documentul care urmează să fie votat în proxima ședință a Consiliului Local:

ROMÂNIA

JUDETUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR….

privind aprobarea parteneriatului public-privat, între

primăria Municipiului Ploiești și Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52,

pentru punerea în valoare a mărcii PETROLUL

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

 

  • analizând Expunerea de motive a domnilor: BOTEZ George Sorin,

GANEA Cristian-Mihai, ANDREI Gheorghe, DANESCU Stefan, DINU Marius Andrei, DRAGULEA Sanda, STANCIU Marilena, VISCAN Robert Ionut, SORESCU Florina Alina, MINEA Gabriel, PANA George, PALAS Alexandru Paul, MATEESCU Marius Niculae, VADUVA SORIN,

-văzând Raportul comun de specialitate al Direcției Economice,

Direcției Administrație Publică, Juridic Contencios;

-analizând Raportul Comisiei de buget finanțe, control, administrarea

domeniului public și privat, strategii și prognoze, din data de………………….;

-analizând Raportul Comisiei juridice, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații, din data de…………;

-analizând adresa nr. 7 din 30.01.2017 și înregistrată la primăria Municipiului Ploiești, cu nr. 2062 din 31.01.2016 din partea Asociației Clubul Sportiv Petrolul 52;

-în baza art. 36, alin.1, alin. 6, lit.a, pct.6, din Legea 215/2001 aAdministrației Publice Locale, republicată și actualizată;

-În baza Legii nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat.

                                                HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Aprobă contractul de asociere cu ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52 Ploiești pe termen de 18 luni de la data prezentei hotărâri .

Art.2. Împuternicește Primarul Municipiului  Ploiești să semneze contractul de asociere cu ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52, în condițiile legii și în forma în care este atașat la prezenta Hotărâre.

Art. 3. Direcția Administrației Publice, Juridic-Contencios, Contracte, vor aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei Hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, …………………

Președinte de ședință                               Contrasemnează Secretar

George Sorin Niculae BOTEZ

 

ROMÂNIA

JUDETUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

 

          În atenția,

  • Consiliul Local al Municipiului PLOIEȘTI
  • Domnului Primar
  • Doamnei  Secretar

Prin prezenta, subsemnații:  BOTEZ George Sorin, GANEA Cristian-Mihai, ANDREI Gheorghe, DANESCU Stefan, DINU Marius Andrei, DRAGULEA Sanda, STANCIU Marilena, VISCAN Robert Ionut, SORESCU Florina Alina, MINEA Gabriel, PANA George, PALAS Alexandru Paul, MATEESCU Marius Niculae, VADUVA SORIN,  solicităm promovarea unui “Proiect de Hotărâre”, ce are ca obiect, aprobarea parteneriatului public-privat, între primăria Municipiului Ploiești și Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52, pentru punerea în valoare a mărcii PETROLUL.

În acest sens depunem următoarea,

EXPUNERE DE MOTIVE

privind aprobarea parteneriatului public-privat, între

primăria Municipiului Ploiești și Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52,

pentru punerea în valoare a mărcii PETROLUL

Municipiul Ploiești  este titularul mărcilor Petrolul, înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), cu următoarele detalii:

  • FC PETROLUL PLOIEȘTI – sub nr. 080417, nr. de depozit M 2006

09867

  • FC PETROLUL PLOIEȘTI 1924– sub nr. 080417, nr. de depozit M

2006 09867,

  • FOTBAL CLUB PETROLUL– sub nr. 079064, nr. de depozit M 2006

10057,

-PETROLUL PLOIEȘTI – sub nr. 084673, nr. de depozit M 2007 02960

  • PETROLUL– sub nr. 087077, nr. de depozit M 2007 06696,
  • PETROLUL– sub nr. 087078, nr. de depozit M 2006 06697.

Prin HCL 220/2009, au fost preluate prin cesiune mărcile OSIM, deținute de Federația Sindicatelor Libere din Petrol și transmise drepturile exclusive de folosință și exploatare de către SC FC PETROLUL SA PLOIEȘTI, pe teritoriul României.

Tribunalul Prahova, secția a-II-a civilă, de contencios-administrativ și fiscal, ca urmare a soluționării dosarului de faliment nr. 717/105/2015, a pronunțat Hotărârea nr. 821/22.06.2016 prin care a admis cererea administratorului juridic, a aprobat concluziile din raportul administratorului juridic, iar în temeiul art. 145, alin.1 lit.C, din Legea nr. 85/.2014 privind procedura insolvenței, a dispus începerea procedurii generale a falimentului debitorului. Având în vedere începerea procedurii generale a falimentului debitorului, VIA INSOLV SRL Ploiești prin adresa nr. 13657/12.07.2016 – în calitate de lichidator judiciar al Fotbal Club Petrolul SA, a comunicat Procesul Verbal încheiat la data de 06.07.2016, între Comitetul Creditorilor și debitorul Fotbal Club Petrolul SA, precum și actul adițional la contractul de licență exclusivă de marcă nr. 14983/14.07.2009 aprobat de Comitetul Creditorilor.

Municipiul Ploiești , în calitate de proprietar al mărcilor Petrolul și deținător al palmaresului echipei cu activitate începută în 1924, are datoria de a asigura condițiile menținerii tradiției sportive în galben-albastru, Petrolul reprezentând un fenomen sportiv, social și cultural care face parte din identitatea comunității ploieștene.

În acest sens Asociația “CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52”, a înaintat către Consiliul Local al Municipiului Ploiești, adresa cu nr. 7 din 30.01.2017 și înregistrată la primăria Municipiului Ploiești, cu nr. 2062 din 31.01.2016, prin care își exprimă dorința de a I se transmite dreptul de folosință a mărcii PETROLUL,  marcă aflată în proprietatea primăriei Municipiului Ploiești.

În prezent, în cadrul Asociației “CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52”, activează  echipa AS PETROLUL 52 PLOIEȘTI, care evoluează în Liga a-IV-a Prahova. Această structură sportivă nouă, a dobândit personalitate juridică în data de 14.09.2016, prin Încheierea Judecătoriei Ploiești nr. 786/2016, pronunțată în dosarul nr. 15589/281/2016.

Scopul Asociației îl constituie desfășurarea de activități sportive de fotbal, respectiv selecționarea, inițierea și pregătirea de sportivi în acest domeniu, participarea la competiții interne și internaționale, precum și alte activități conexe acestora.

Acest club este înscris în competițiile sportive organizate în sezonul 2016-2017, sub însemnele Petrolul 52 Ploiești. Marca, denumirea și emblema sunt semne distinctive, protejate prin lege, care au rolul de a individualiza o personalitate juridică.

Parteneriatul  public-privat  este  un  mecanism  economic  de  asociere  a  2  parteneri,  respectiv  o instituţie publică şi un investitor privat, în vederea realizării, prin proiectul de parteneriat public-privat, a unui bun sau serviciu public. Parteneriatul public-privat se realizează în mod obligatoriu prin intermediul unui subiect de drept distinct.

Pe toată perioada de funcţionare a parteneriatului, aceasta nu poate să se schimbe obiectul de activitate şi nu poate desfăşura operaţiuni economice în afara scopului expres al proiectului de parteneriat public-privat  pentru  care a fost  creată sau  al  dezvoltării  acestuia  în  folosul comunităţii.

Față de cele prezentate mai sus, supunem spre analiză și aprobare Consiliului Local al Municipiului Ploiești, proiectul de hotărâre alăturat.

Consilieri

  1. BOTEZ GEORGE SORIN NICULAE-………………………
  2. GANEA CRISTIAN-MIHAI –………………………………….
  3. ANDREI GHEORGHE –……………………….……………..
  4. DANESCU STEFAN –………………………………………..
  5. DINU MARIUS ANDREI –……………………………………
  6. DRAGULEA SANDA –……………………………………….
  7. STANCIU MARILENA –…………………….………………..
  8. VISCAN ROBERT IONUT-………………….……………….
  9. SORESCU FLORINA ALINA –…………….………………..
  10. MINEA GABRIEL–……………………….….………………..
  11. PANA GEORGE –…………………………………………….
  12. PALAS ALEXANDRU PAUL-……………….……………….
  13. MATEESCU MARIUS NICULAE –………………………….
  14. VADUVA SORIN –……………………………….……………

 

CONTRACT DE ASOCIERE

incheiat azi ___________

intre :

–        Mun. Ploiesti si

–        ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52

 

Consideratii introductive

–        Partile prezentului contract se asociaza pentru punerea in valoare a marcii PETROLUL PLOIESTI, detinuta in proprietate de catre municipiul Ploiesti si inscrisa la OSIM sub nr.__________, inscriere valabila pana la data de ______________

–        Asocierea are in vedere desfasurarea activitatii sportive din ramura fotbal si continuarea traditiei sportive privind marca PETROLUL PLOIESTI, activitate de interes local ;

–        Partile au in vedere imprejurarea ca mun. Ploiesti nu detine fondurile necesare sustinerii actuale a unei echipe de fotbal municipale, desi este detinatoarea marcii PETROLUL PLOIESTI ;

–        ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52 este persoana juridica de drept privat, inscrisa in Registrul Special al Judecatoriei Ploiesti sub nr._____________ si desfasoara activitate sportiva in ramura fotbal, in divizia judeteana Prahova I, sub denumirea de PETROLUL 52 Ploiesti ;

–        Activitatea fotbalistica este in Ploiesti una cu traditie dezvoltata, cetatenii municipiului Ploiesti fiind interesati de existenta la nivelul municipiului a unei echipe de fotbal care sa continue activitatea fotbalistica.

 

Tinand cont de considerentele de mai sus, partile, de comun acord hotarasc incheierea prezentului contract de asociere, in urmatoarele conditii :

Art.1. – Noi, mun. Ploiesti reprezentat prin Primar si ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52, reprezentata prin ________________ in calitate de _____________________, intelegem sa ne asociem prin prezenta, fara a da nastere unei noi persoane juridice, in vederea dezvoltarii si sustinerii activitatii fotbalistice de traditie in mun. Ploiesti.

Art.2. – Partile contribuie la asociere, cupa cum urmeaza :

–        Mun. Ploiesti intra in asociere cu dreptul de folosinta asupra marcii PETROLUL PLOIESTI, detinut in baza inscrierii marcii la OSIM sub nr.___________________, evaluat la 5.000 lei pe perioada contractului

–        ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52– intra in asociere cu toate celelalte obligatii legate de sustinerea activitatii, financiare si/sau de alta natura, cum ar fi, dar fara a se limita la : sustinerea cheltuielilor privind echipa de fotbal, plata personalului contractual si/sau asociat, folosirea bazelor sportive, prezenta in competitiile la care echipa participa.

–        Pentru clarificarea obligatiilor partilor, se stabileste neechivoc faptul ca Municipiul Ploiesti nu are nicio obligatie financiara fata de asociere, cu nici un titlu, exceptand obligatia de a oferi folosinta marcii PETROLUL PLOIESTI, pe durata contractului de asociere.

Art.3.- Din veniturile realizate in cadrul asocierii, Municipiului Ploiesti ii revine suma de 5000 lei reprezentand contravaloarea folosintei marcii, asa cum a fost stabilita conform art.2 din prezentul contract, suma care va fi achitata pe parcursul contractului, in rate trimestriale, de catre ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52.

Art.4.- Daca pe parcursul asocierii, din documente oficiale prezentate de municipiul Ploiesti rezulta ca valoarea folosintei marcii PETROLUL PLOIESTI pe parcursul asocierii este mai mare, ASOCIATIA SPORTIVA PETROLUL 52 va plati diferenta de suma astfel stabilita catre municipiul Ploiesti.

Art.5.- Contractul de asociere se incheie pe o perioada de 18 luni de la data hotararii Consiliului Local de aprobare a prezentului contract.

Art.6.- Prezentul contract isi inceteaza valabilitatea in urmatoarele situatii :

a)la expirarea termenului daca partile nu au convenit prelungirea lui ;

b)daca ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52 nu isi indeplineste obligatiile de plata catre Municipiul Ploiesti asa cum sunt ele prevazute la art. 3 si 4 din prezentul contract ;

c)in cazul in care ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52 foloseste marca PETROLUL PLOIESTI cu incalcarea regulilor de convietuire sociala, in mod abuziv sau nelegal ;

d)in situatia in care interese publice o impun.

Incetarea contractului inainte de termen se dispune prin hotarare de consiliu local al mun. Ploiesti, in mod unilateral si motivat, fara a fi nevoie de interventia instantelor de judecata, de la data incetarii ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV PETROLUL 52 nemaifiind in drept sa foloseasca sub nicio forma marca PETROLUL PLOIESTI.

 

Incheiat in Ploiesti, azi____________________________.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor