Cum s-a jucat recepţionera de la UPU Ploieşti cu viaţa mamei

Nu-mi face nicio plăcere faptul că sunt nevoit să scriu următoarele rânduri despre Spitalul Judeţean Ploieşti. Am tot scris despre nenorocirile care se întâmplă acolo, sperând că aşa lucrurile se vor schimba. Şi într-adevăr, la presiunea presei, lucrurile au început să se îndrepte.  Conducerea Consiliului Judeţean Prahova a demarat o serie de proiecte de investiţii menite să transforme ”Spitalul Groazei” într-unul  în care să existe condiţii decente pentru a fi trataţi cei care îi trec pragul.  Însă acest lucru este umbrit de modul în care anumite cadre medicale, nu toate,  ştiu să-şi facă datoria.

Povestea mea, de fapt a mamei, începe în data de 16 aprilie 2017. Pentru mulţi dintre voi a reprezentat o zi obişnuită de Paşte. Pentru mine, în schimb, una plină de nervi  şi de frustrare pentru că  am fost nevoit să interacţionez şi să vorbesc civilizat cu o doamnă sau domnişoară de la recepţia Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti.

Aşadar, să dezvolt puţin subiectul! Poate cineva se va autosesiza şi va schimba şi această anomalie a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţul Prahova.

Pentru că de două zile mama mea avea simptomele unei răceli puternice, şi anume febră puternică, transpiraţii reci, dureri în gât, tuse, etc., simptome care nu s-au ameliorat cu tratamentul cumpărat de la farmacie, am luat decizia, sau mai bine zis am forţat-o, să mergem la UPU.

Ajunşi acolo, suntem întâmpinaţi de o recepţioneră.

” Ce problemă aveţi ?”, întreabă aceasta pe un ton plictisit.

”Cred că a avut de a face cu foarte mulţi pacienţi de este aşa nervoasă”, îmi zic în gând, în timp ce mama îi explica simptomele care au determinat-o să ia decizia să  vină la Unitatea de Primiri Urgenţe.

”Da, o răceală normală. De ce nu continuaţi tratamentul pe care l-aţi luat de la farmacie sau de ce nu mergeţi la medicul de familie?”, răspunde  pe un ton răstit domniţa.

”E clar, nu cred că vorbesc pe aceeaşi limbă”, continui să vorbesc cu mine în gând ca un nebun, în acelaşi timp luând şi decizia să intervin.

Încerc să-i explic recepţionerei că este duminică şi că medicul de familie nu lucrează în această perioadă, acesta fiind motivul pentru care m-am prezentat cu mama la spital.

Pe acelaşi ton răstit, recepţionera ne răspunde: ” Să înţeleg că vreţi să faceţi Paştele la spital. Nu vedeţi câţi oameni aşteaptă?”.

”Doamnă nu vrem, dar mama se simte chiar rău. Vă daţi seama că nu am venit de plăcere la spital în această zi sau în oricare alta. Dar pentru că tot aţi zis ca să petrecem Paştele aici, puteţi estima cam cât suntem nevoiţi să aşteptăm? Vă întreb deoarece mama lucrează în această noapte”, întreb eu curios observând că în sala de aşteptare  erau şi foarte multe persoane care au venit ca şi însoţitori ai  pacienţilor.

”La această întrebare nu pot să vă răspund. Să-mi spuneţi dacă vă fac fişa sau nu”, a continuat recepţionera supărată pe faptul că insistam ca mama să fie consultată de un medic.

Aşadar, după ce ne-am luat sufletul în dinţi şi ne-am înarmat cu răbdare, am decis să rămânem. După aproximativ două ore de aşteptare, mama intră la consultaţii unde a petrecut mai bine de trei ore.

În momentul în care a intrat după uşa care despărţea sala de aşteptare de cea de consultaţii lucrurile au stat cu totul şi cu totul altfel. Mama chiar a avut parte de un tratament normal de partea medicilor. Aproximativ 3 ore a durat întreaga consultaţie, timp în care eu am urmărit în continuare activitatea doamnei de la recepţie. Pot să zic că mi-am făcut o pasiune din asta. Aşteptam să vină noi pacienţi şi să văd cum se comportă. Acelaşi comportament, aceeaşi întrebare: ”Vreţi să vă petreceţi Paştele la Urgenţe?”.

Ba mai mult, aceasta s-a răstit la un moment dat  la o doamnă pentru că a venit după trei zile în care şi-a neglijat starea de sănătate, spunându-i ” Şi acum  aţi venit? Ştiţi că urgenţa este de până la 6 ore din momentul în care v-aţi simţit rău?”. În acel moment, viitoarea pacientă care îi putea fi părinte a avut o reacţie de zile mari: ”Să înţeleg că nu mă puteţi primi?”.

”Ba da, dar vedeţi că aveţi de aşteptat. Uitaţi-vă ce este aici”, i-a răspuns recepţionera.

Între timp, am fost sunat de mama că i-au sosit rezultatele la analize şi că nu sunt tocmai bune.  Acestea indicau un număr de leucocite cu mult peste limită. Mai exact, dacă la un om sănătos analiza trebuie să aibă 12.000 de leucocite, la mama erau 29.000.

Acum, rămâne ca medicii să pună un diagnostic, iar conducerea Spitalului Judeţean Ploieşti şi a Consiliului Judeţean Prahova să ia măsurile necesare astfel încât oamenii care ajung la Unitatea de Primiri Urgenţe să nu mai aibă parte de un astfel de tratament din partea unei recepţionere. Mai exact, pacienţilor să nu li se mai sugereze să plece acasă fără a fi consultaţi de un medic!

sursa deprahova

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here