logo
RNTV Live

De 22 de ani se luptă să meargă din nou. Povestea lui Răzvan este povestea unui învingător

razvan iordache 2
Luiza Toboc

Cu siguranţă, Răzvan Iordache este un învingător. CU siguranţă, fiecare dintre noi avem multe de învăţat din lecţia sa dureroasă de viaţă. Avea numai 16 ani când destinul i-a fost umbrit de un accident stupid. O joacă între adolescenţi, o săritură în apă şi totul s-a frânt pentru el. A rămas paralizat de la gât în jos, iar medicii îi dădeau pe atunci 2% şanse să supravieţuiască. Pentru Răzvan a început, însă, lupta cu viaţa. Un om de o ambiţie ieşită din comun, care nu a conceput nicio secundă că totul s-a sfârşit pentru el şi care nu a vrut să se resemneze. Au trecut de atunci 22 de ani, iar Răzvan Iordache poate fi considerat un învingător. A făcut liceul, a absolvit o facultate ca şef de promoţie şi s-a căsătorit. Cu Jessica, o fată frumoasă şi simplă pe care a cunoscut-o tocmai în China, acolo unde a urmat numeroase tratamente cu celule stem. Rezultatele au fost vizibile. Starea lui s-a îmbunătăţit considerabil. În continuare, însă, Răzvan nu se poate deplasa. Căruciorul cu rotile i-a ţinut loc de picioare atâta amar de ani.  A căutat terapii alternative de vindecare în toată lumea, iar acum  salvarea lui ar putea veni de la o clinică din Thailanda. Acolo, medicii implementează o tehnică revoluţionară de recuperare a pacienţilor cu traumatism vertebro-medular, cum este Răzvan. ” Este un tratament inovator si revolutionar pentru pacientii cu traumatism vertebra-medular (Spinal Cord Injury – ca si mine) care ma va ajuta sa stau din nou in picioare, si sa merg din nou in picioare – voi fi primul roman care va efectua acest implant. Procedura presupune implantarea (in coloana vertebrala) unui dispozitiv electronic care va efectua Stimularea Epidurala (prin curenti de medie si joasa frecventa, care activeaza circuitele nervoase din maduva spinarii prin “imitarea” semnalelor nervoase ale creierului, transmise de creier catre maduva spinarii). Stimulatorul epidural se efectueaza in combinatie cu implanturi cu celule stem, implanturi cu factori de crestere a celulelor stem, precum si terapii traditionale suplimentare, si un program foarte complex de recuperare medicala (timp de 40 de zile).Pâna acum, din cauza costurilor foarte mari, din 2014 doar 21 de pacienti au efectuat acest implant, toti avand reusita 100%, acum fiind capabili sa stea in picioare (cu asistenta), sa-si controleze membrele inferioare si sa mearga cu ajutorul unui cadru” ne-a mărturisit Răzvan. Pentru asta, însă, are nevoie de 100.000 de euro, iar până acum în cont s-au adunat puţin peste 6000 de euro pentru operaţia programată în luna august. Sunt bani mulţi. Sunt bani pe care nici el, nici părinţii care i-au stat mereu alături şi au vândut tot ce aveau pentru ca unicul lor copil să se facă bine, nu îi mai au. Răzvan acum are nevoie de sprijinul nostru. Tot ce vrea este să aibă o viaţă fericită şi şansa de a merge într-o bună zi din nou, ţinându-şi copilul de mână. A luptat mult pentru asta şi luptă în continuare. Este o bătălie pe care nu vrea să o piardă, una din care, speră el, va ieşi învingător. Şi va reuşi să privească lumea de pe propriile picioare.

Îl puteți ajuta pe Răzvan:

DONEAZA 2 euro  – dati SMS cu textul RAZVAN la 8826

DONATII se pot face si pe site-ul lui Răzvan  – www.vreausamergdinnou.ro

sau in contul:

Cont in RON: RO 30 RNCB 0208 1535 4999 0001

Banca: BANCA COMERCIALA ROMANA

Persoana juridica  Asociatia pentru sprijinirea persoanelor cu deficiente locomotorii” Răzvan Iordache.razvan iordache 1razvan iordache 3razvan iordache 4

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor