logo
RNTV Live

De ce se spune că astăzi nu este bine să împrumutăm cu bani?

De ce se spune că astăzi nu este bine să împrumutăm cu bani?
Mihai Constantinescu

Tradiţia populară spune multe despre această zi, de Sfântul Andrei. Unele bune, altele haioase, altele mai puţin bune. Se spune că astăzi nu este deloc bine să împrumutăm cu bani  pe nimeni, fie că este vorba de cineva drag. Motivul este unul cât se poate de simplu – cel care va împrumuta, va păgubi.

Tot din popor se mai spune şi că în această zi umblă strigoii, care iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi multe suferinţe. Prin unele părţi există credinţa că strigoii fură din curţile oamenilor coasele, iar apoi se bat cu ele.

În unele zone ale ţării, pentru a afla cât de rodnic va fi următorul an, se pun boabe de grâu la încolţit, într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta de anul viitor.

Sfântul Andrei este ocrotitorul României,  numele Sfântului  fiind foarte îndrăgit. Aproape 720.000 de români își sărbătoresc onomastica de ziua Sfântului Apostol Andrei, procentul de femei și bărbați fiind echilibrat. Cele mai multe femei se numesc Andreea, apoi Andra, Andrea și Andreia. Bărbații poartă cel mai des numele de Andrei, apoi Andras, Andreas și Endre. Mai sunt și alte derivate dar acestea sunt cel mai des întâlnite.

sursa libertatea

sursa foto exclusiv news

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor