logo
RNTV Live

De la egal la egal… amical!

volei amical tricolorul - steaua 2-2
Cristian Anghelescu

De la egal la egal… amical!

În această seară, la Sala Sporturilor “Olimpia”, echipa Tricolorul LMV Ploiești a remizat, 2-2 (23-25, 25-17, 24-26, 15-10), într-un meci de pregătire cu Steaua București. Ieri, vă reamintim, Tricolorul a câștigat la București cu 4-1 (17-25, 25-16, 25-19, 25-17, 25-21).

Ambii antrenori au hotărât, de la începutul jocului, să se joace patru seturi, indiferent de scor. După al treilea, antrenorii Sergiu Stancu și Bogdan Tănase au decis ca al patrulea set să fie unul scurt, ca și cum ar fi fost vorba despre tie-break.

Desfășurarea meciului

În sextetul Jorna, Stulenkov, Lică, Olteanu, Bissette, Bartha, cu libero Kroiss, Tricolorul a “reușit” să cedeze primul set, unul echilibrat, dar în care aveau la primul time-out tehnic 16-13 și apoi 22-20! O serie de inexactități și serviciile de excepție ale lui Cherbeleață au întors tabela, scorul devenind 23-25!

În setul următor, fără să facă nicio schimbare, antrenorul echipei ploieștene a mizat pe mobilizarea elevilor săi. Și nu a greșit, diversitatea atacurilor reușite și, mai ales, a blocajelor ducând Tricolorul la un final de set cu 8 puncte diferență, 25-17!

În aplauzele celor circa 150 de spectatori prezenți, Olteanu&Co. au ținut să arate cum se poate copia, aproape la indigo, setul inaugural! S-a ajuns la 22-20 și 23-21 dar elevii lui Tănase parcă s-au reinventat, serviciul lui Nemanja Cubrilo neputînd fi returnat sub niciun fel! Și astfel, dintr-un set ca și adjudecat, ploieștenii s-au văzut conduși cu 2-1 (24-26)!

Ultimul set, jucat în sistem tie-break, a fost la discreția trupei din Ploiești, scorul final, 15-10, fiind stabilit relativ rapid după ce la jumătatea lui era aceeași diferență, 8-3!

La gazde au mai evoluat Dushkov, Kullo, Milivojevic și Carrasco.

Stancu, mulțumit de ambele teste, invită lumea la sală!

La finalul partidei, tehnicianul Tricolorului a admis că ambele jocuri au fost extrem de utile pentru echipa sa.

“Sunt mulțumit și de acest joc, unul în care am văzut determinare dar și câteva greșeli pe care, cu siguranță, avem timp pentru a le corija. Să nu uităm, totuși, că am jucat cu Steaua, o echipă valoroasă și care a făcut un meci mai bun ca cel de aseară! Suntem deciși ca sâmbătă să arătăm foarte bine și săcâștigăm acel meci cu Galațiul, o trupă care nu a depus armele și care are șanse să reintre în lupta pentru primele două locuri. Sperăm să nu se întâmple asta tocmai la Ploiești! Avem nevoie și de public, s-a văzut că există o altă mobilizare atunci când băieții simt încurajările suporterilor! Vom încerca să nu-i dezamăgim!” a conchis coach-ul Tricolorului.

Meciul cu Arcada Galați va avea loc sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 15:30.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor