logo
RNTV Live

Decizie importantă la vârful SGU Ploiești! Ce a hotărât azi Consiliul de Administrație

ovidiu negulescu sgu
Ciprian Radu

Decizie importantă la vârful SGU Ploiești

Astăzi, mandatul directorului interimar al SGU Ploiești, Ovidiu Negulescu, a expirat. 

Tot astăzi, Consiliul de Administrație al societății aflate în subordinea Consiliului Local a ținut o ședință.

Evident, pe ordinea de zi a fost asigurarea continuității la SGU Ploiești.

Membrii Consiliului de Administrație au decis să îi prelungească mandatul lui Negulescu pentru încă două luni.

În această perioadă, firesc ar fi să fie organizat un nou concurs pentru ocuparea postului de director.

La cel precedent organizat spre finalul anului trecut, au fost înscriși Negulescu și Răzvan Lungu.

Niciunul nu a trecut de evaluare. Totuși, membrii CA au luat decizia de a-i acorda credit unui candidat care n-a fost declarat admis la concursul pentru postul de director.

Negulescu a luat atunci nota 6.80 și a fost extrem de supărat că a fost respins.

Pe mașa Consiliului de Administrație s-a aflat însă, la ședința de astăzi, și o a doua variantă.

Unul dintre cei mai experimentați angajați ai SGU, Constantin Stănescu, a solicitat numirea în funcția de director interimar (vezi galeria foto).

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor