Exemplul de conduită al marii sportive Mirela Dulgheru

sponsor

Ziua noastră, a românilor!

Marea sărbătoare a tuturor românilor regăsește personaje ale sportului cu gândul aproape de țară și visul ei de normalitate.

sponsor

Republikanews prezintă, astăzi, o altă poveste, de această dată a unei mari campioane, Mirela Dulgheru.

Sportivul și omul Mirela Dulgheru

Campioana, Mirela Dulgheru, este o fostă atletă olimpică română. La Jocurile Olimpice de vară din 1992, în Barcelona, Mirela Dulgheru a obținut locul IV la săritura în lungime, iar în 1993 a obținut titlul de campioană mondială universitară la Buffalo.

În prezent este lector universitar la Universitatea de Petrol și Gaze din orașul nostru. În anul 2009 a obținut doctoratul în Educație fizică și Sport la Universitatea din Pitești, cu o teză referitoare la natura diferențiată a specificității efortului în dezvoltarea calităților motrice în probele atletice.

Iată cum simte campioana Mirela Dulgheru fiorii acestei importante zile.

“În copilărie admiram militarul care jura credință patriei, mândru și chipeș în straiele armatei, cu mâna pe drapel, strângând între degete un colț al acestuia cu mândrie și responsabilitate. Mă întrebam ce trăiri intense trebuie să aibe acel om, cât de mult poate să fie copleșit de responsabilități, dorințe, satisfacții.

Am știut dintotdeauna că va veni vremea să demonstrez și eu cât de mult îmi iubesc țara, că va veni o zi în care voi purta o ,,uniformă”, alta decât cea militară, voi atinge drapelul țării cu mândrie și satisfacție… Prima convocare la Lotul Național de Atletism al României, primul semn, prima ocazie și promisiune că voi continua, a venit cu o altfel de uniformă… echipamentul sportiv de lot național în culorile drapelului, prima mea geantă de deplasare pe care scria ROMÂNIA. Din acel moment mi-am dat seama că aparțineam lor, aparțineam elitei, defilam mândră și cu bucurie sub drapelul României la deschiderea oficială a fiecărei competiții internaționale la care participam.

În acel moment mi-am adus aminte de militarul, uniforma, jurământul care m-au fascinat în copilarie și mi-au deschis apetitul spre patriotism. Am ales s devin ,,ambasador”, am ales să nu jur credință ținând în mână un colț de drapel, am vrut să fiu liberă să mă pot înfășura în drapelul țării mele și să alerg cu el pe umeri când reușeam să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului scrutând cu privirea spectatorii care aplaudau din tribună dar și catargul pe care se ridica, încet dar sigur, drapelul țării mele. Un sfert de secol m-am numit România! Dulgheru și Mirela erau prenume deopotrivă, nu am obosit niciodată, nu am spus <<nu mai vreau>> sau <<nu mai pot>>, plecam la competiție ca la război. Pe fundul rucsacului stătea împăturit cu grijă drapelul, mereu, pentru orice eventualitate… Pentru că el, campionul, are dreptul să facă turul de onoare cu el înfășurat în jurul umerilor. Au fost ani în care acesta rămânea pe fundul rucsacului neatins, pentru că nu l-am meritat… Dar am răbdat, m-am antrenat și a venit și ziua când, cu deplină satisfacție, l-am scos să-l arăt lumii, să vadă cine este de fapt campioana, medaliata cu aur în proba de săritura în lungime la Campionatele Mondiale Universitare de la Buffalo 1993!

Au fost momente când m-am supărat pe români, dar nu pe România, sunt momente când îmi îndemn copilul să aleagă să trăiască departe de mulți români, dar nu de România… Eu, spre deosebire de mulți alții, recunosc cu mândrie că sunt produsul unui sistem pe care azi îl blamăm îmbătați de <<aburii>> libertății care ne-au invadat… Păcat că, după 27 de ani, acești <<aburi>> nu au reușit să-și schimbe starea de agregare. Știu, poate, că povestea mea ar fi fost frumoasă dacă încheiam cu ,,medalia de aur”, dar ce să fac, dragă Românie, dacă încă te iubesc și pe mine sportul m-a învățat să fiu onestă, corectă și fair-play?!

La mulți ani buni, așa cum de mult nu i-ai mai avut, dragă Românie!”

 

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here