logo
RNTV Live

Formidabila Begu!   

begu.q4awcht9kn
Cristian Anghelescu

După două victorii, una lejeră (6-0, 6-0 cu Cagla Buyukakcay) şi alta de mare luptă (4-6, 6-2, 7-6 cu Kristina Kucova, 81 WTA), Irina Begu (33 WTA) a ajuns la Charlestone în faţa primului meci din carieră cu Samantha Stosur (Australia, 17 WTA).

Primul set a fost echilibrat, fără break până la scorul de 2-2. Apoi, românca s-a impus pe serviciul adversarei şi, ulterior, s-a distanţat la 4-2. Stosur a făcut re-break pentru 4-4 şi egalitatea a persistat până la 5-5. La acest scor, Begu şi-a câştigat serviciul, iar apoi a valorificat a treia minge de break pentru a tranşa primul set: 7-5.

Setul doi a început excelent pentru româncă: break şi serviciu câştigat pentru 2-0. Până la final, românca n-a mai cedat. A făcut un alt break la 5-3 şi a tranşat setul: 6-3.

Samantha Stosur este jucătoarea cu cea mai înaltă clasare WTA pe care Irina Begu a învins-o în acest an. Begu va juca în sferturi cu învingătoarea duelului Kasatkina (42 WTA) – Gavrilova (27 WTA).

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor