Foto/Plajele au fost curățate și pregătite pentru începerea minivacanței de Rusalii

Plajele au fost curățate și pregătite pentru începerea minivacanței de Rusalii

 

Plajele sunt pregătite să-şi primească turiştii. Directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”(ANAR), Victor Sandu, i-a cerut, directorului Administrației Bazinale de Apă (ABA) Dobrogea – Litoral, Hristu Uzun, să efectueze o ultimă verificare a plajelor înaintea începerii minivacanței de Rusalii.

Potrivit unui comunicat de presă, inspectorii bazinali de apă trebuie să verifice dacă sunt respectate prevederile legale și cele contractuale.

ABA Dobrogea – Litoral a adunat, în perioada 20 mai – 13 iunie, de la linia țărmului, de pe întreg litoralul turistic românesc circa 2.400 de tone de alge.

Până în prezent, în acest sezon estival, fenomenul de înflorire algală a înregistrat valori crescute în sudul Litoralului, fiind vorba de stațiunile 2 Mai, Olimp, Mangalia, (tronsonul Olimp – Vama Veche) de unde au fost strânse 1.700 de tone de alge. Totodată, atât de pe tronsonul Agigea –Eforie-Costinești, cât și de pe tronsonul Năvodari – Mamaia – Constanța s-au colectat 350 de tone de alge, potrivit sursei citate.

În toată perioada estivală, ABA Dobrogea – Litoral va monitoriza în permanență calitatea apei în zona litorală, precum și respectarea normelor în vigoare de către administratorii plajelor, astfel încât turiștii să beneficieze de cele mai bune condiții pentru petrecerea timpului liber.

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here