Hipodromul, când la trap când la galop! (galerie foto)

Știind că la sfârșitul acestei luni expiră perioada de implementare a proiectului “Modernizare/Extindere funcțională a Hipodromului Ploiești”, lucrare executată de SC Erbașu Construcții SA, am solicitat acceptul la vârf al conducerii CSM Ploiești pentru o vizită de documentare la fața locului.

Din capul locului trebuie spus că m-am încurcat teribil la intrare, tot ce știam în legătură cu accesul fiind de domeniul trecutului. După o orbecăială zdravănă am ajuns la mărețul obiectiv dar numai după ce, în prealabil, l-am ocolit complet! În față, la DN 1, pe viitoarea poartă de acces dotată cu bariere automate, momentan nu se poate intra! Iar prin lateral, pe un drum special construit probabil pentru cazuri speciale, nici atât! Așa că am nimerit prin spatele obiectivului, prin zona din spate a grajdurilor, oricum undeva ce semăna a ieșire din oraș și intrare într-un cătun!

Probabil că după multe filme de ficțiune vizionate, destule dintre ele turnate în zone aride sau prea avangardiste, peisajul văzut invers, din spate către intrarea oficială, mi s-a părut futurist, plăcut ochiului: ambele piste arătau impecabil, aleile, și ele, la superlativ delimitând perimetre de gazon bine întreținute, clădiri semețe, tribune cochete.

Au apărut, firește, și hibele pe care mass-media le găsește volens-nolens și pe care constructorul nu le-a putut remedia fie și pentru faptul că proiectul în sine a fost defectuos. De exemplu, cu toții cunoștem, primele locuri la o manifestere sunt cele mai vânate ele oferind posibilitatea apropierii spectatorului de protagoniști! Nu și la Hipodrom, de pe primele rânduri fiind aproape imposibil să urmărești cursele, vizibilitatea fiind obstrucționată atât de nivelul pistei cât și de delimitările evidente – din bare groase de plastic – dintre culoarul apropiat (cel de galop) și cel depărtat!

Și mai știm obiceiul pariorilor înrăiți, acela de a chibița, încuraja și vocifera în picioare, la gard, finalurile de cursă! Ori, la acele momente, cu tot respectul, va fi greu – ca să nu spun chiar imposibil! – ca finișul să fie văzut în bune condiții de către toți plătitorii!

Și dacă am ajuns aici trebuie spus că acel tichet de intrare va asigura locul în tribună și, după o scanare prealabilă, accesul prin zona de turnicheți! Asadar: plătiți, intrați în holul central, pariați dacă doriți la casele de profil – așezate precum cele ale consultanților de la bănci! – urcați cu scările rulante spre vârful tribunei, vizați tichetul de acces și… așteptați deznodământul curselor! Între timp, dacă aveți chef și bani suficienți, aveți alternativa unui dejun sau măcar a unei cafele sau a unui pahar cu știu eu ce licoare, pentru asta urmând să părăsiți zona tribunei și să urcați cu lifturile din dotare către înaltul cerului, acolo unde va ființa restaurantul! Locație ce urmează a fi licitată în vederea contractării, oficialii CSM-ului dorind să externalizeze serviciile de acest gen. Dintr-o discuție purtată cu cineva din zonă am înțeles că suma care se va percepe în acest scop se învârte undeva în jurul a 2000 de euro lunar! Preț corect, aș zice, de vreme ce restaurantul propriu zis ar suporta și evenimente de familie, la cele 120-150 de locuri preconizate.

Lângă corpul de clădire despre care am scris mai sus se află turnul gândit pentru mass-media! Imaginați-vă încă trei etaje pe lângă cele două în discuție, toate camerele de cel puțin 75 mp rezervate presei fiind asemănătoare! Și, dați-mi voie să scriu asta, complet nefuncționale!

Pentru că, din start, vizibilitatea către turnanta dinspre fosta intrare este imposibilă, construcția în sine fiind de această natură! Apoi, potrivit aceluiași proiect, niciun geam nu se poate deschide! Așadar, chiar nicio posibilitate de a vedea măcar un sfert din pistă! Nu mai zic despre sălile în sine, locații care ar putea găzdui măcar 75-100 de jurnaliști. Ori, să fim serioși, când vor fi măcar la sfert va fi mare sărbătoare!

Nu vreau să fiu cârcotaș, nu acesta este rolul mass-media. Dar trebuie prezentate neajunsurile doar-doar în aceste ultime două săptămâni până la recepția finală se va mai putea remedia ceva lăsat la voia întâmplării! Pentru că, de exemplu, apa de ploaie băltește pe primele rânduri, lifturile nu funcționează la fel și dispozitivele turnicheților și ale barierelor, bașca utilitățile de la casele de pariuri și dinamica scărilor rulante.

Ar putea ca totul să fie în regulă, disponibilitate este și oamenii de acolo sunt de bună credință, poate chiar profesioniși. Ar mai trebui să existe și corelarea finală cu constructorul plus decizia politicului fără de care – ne-am obișnuit! – nimic nu mișcă în Ploiești! Să vedem cine va câștiga licitațiile finale și, mai ales, dacă învingătorii vor fi și profesioniști!

Aș zice că se poate face ceva măreț! Că, măcar la Hipodrom, vom putea să apreciem lucrul făcut cu temeinicie, nu de mântuială. Mie, personal, îmi este dor de curse, de pariuri, de animație, de cai! Rămâne să mai vedem și dacă ne vom bucura sau, în puterea exemplului negativ de la Parcul Vest, vom rămâne și cu banii cheltuiți și fără de curse! Și nu a fost chiar ieftin… aproape 80 de milioane de lei!