IMAGINI! Cei mai tineri consilieri ai Ministrului Mediului „au intrat în pâine”

Copiii sunt cei mai receptivi și cei mai conștiincioși atunci când vine vorba despre protecția mediului înconjurător. Dovada vie sunt cei doi copii din Vatra Dornei care și-au curățat singuri de gunoaie drumul spre școală.

Detalii aici: https://www.republikanews.ro/la-6-si-9-ani-sunt-deja-consilierii-ministrului-mediului-cine-sunt-copii-care-au-dat-o-lectie-de-civilizatie-unei-intregi-tari/

În urma gestului lor, Ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu le-a promis că vor fi principalii purtători de mesaj în noua campanie de curățenie. Astfel, cei doi inimoși s-au prezentat deja astăzi la „noul loc de muncă”.

Astăzi, noii mei consilieri onorifici, Andrei și Georgian, au intrat în pâine. Au venit de dimineață la Minister pentru a-și prelua atribuțiile, au primit în dar căști de bicicliști și i-au cunoscut pe colegii lor din conducerea Ministerului, în cadrul Ședinței de Colegiu Ministerial. Iar pentru că gestul lor, de a curăța de deșeuri, din proprie inițiativă, strada pe care locuiesc în Vatra Dornei, a inspirat milioane de români, i-am anunțat că vor fi principalii purtători de mesaj în noua noastră campanie de curățenie #șiTUpoți 🙂 a scris Ministrul Mediului pe pagina de facebook.

sponsor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here