IMAGINI! FEMEI RACOLATE pentru prostituție în țară sau Marea Britanie. Cum au reușit polițiștii să-i prindă pe proxeneți

Proxeneți luați pe sus de către oamenii legii

28 de persoane a fost aduse la sediul poliției, în urma perchezițiilor efectuate astăzi de către Polițiștii prahoveni și cei ai Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române cu scopul de a destructura mai multe rețele de proxeneți.

3 descinderi au avut loc în  această dimineață în Capitală, 4 în județul Prahova (câte două în Ploiești și Poiana Câmpina), două în județul Giurgiu (comuna Valea Dragului) și una în municipiul Brașov.

De aproape jumătate de an polițiștii i-au filat pe cei care racolau femei în vederea practicării prostituției, atât în țară, cât și în Marea Britanie. De asemenea, vor plăti scump inclusiv persoanele în cauză care facilitau practicarea prostituției, prin închirierea de imobile în acest scop.

Potrivit oamenilor legii, persoanele bănuite închiriau diverse locații din țară (Ploiești, Brașov, Pitești, București, Cluj, Timișoara), unde plasau temporar femei în vederea practicării prostituției. Locațiile erau schimbate fracvent, prostituatele desfășurându-și activitatea câte o săptămână sau două, după care plecau în alt județ.

Alte două persoane sunt bănuite pentru că ar fi pus la dispoziția proxeneților, contra unor sume de bani, cu titlu de chirie, spații în diferite imobile, înlesnind astfel activitatea infracțională.

Persoanele din București sunt bănuite că ar fi trimis femei și în Marea Britanie, pentru a practica prostituția.

Averi impresionante din prostituție

30000 de lei și 2000 de euro sunt sumele găsite de către polițiști în urma perchezițiilor efectuate în această dimineață. Totodată, au fost confiscate mai multe telefoane mobile, un pistol de tip AIRSOFT și un autoturism.

În urma audierilor, cele 28 de persoane riscă să petreacă ani buni în închisoare.

 

Acțiunea s-a desfășurat cu suportul tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române.

La percheziții au participat luptători S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și echipe din cadrul  I.J.P. Prahova (Serviciul Criminalistic, Serviciul de Acțiuni Speciale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Poliția Municipiului Câmpina și Poliția Municipiului Ploiești) și efective din cadrul Poliției Capitalei și I.P.J. Giurgiu.

De asemenea, la activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploiești.

 

 

 

 

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

VIDEO/ Evenimentul toamnei la Ploieşti. Spectatori din toată EUROPA şi-au luat...

Evenimente de TOP la Ploieşti Filarmonica "Paul Constantinescu" menţine tradiţia evenimentelor de foarte bună calitate. An de an nume importante, urcă pe scena insituţiei de cultură...