Încă un drum tematic prinde contur în Prahova. ”Drumul Tunului” urmărește traseul pe care a fost transportat armamentul armatei în 1916

Sursa foto: Bună Ziua Brașov

”Drumul Tunului” urmărește traseul pe care a fost transportat armamentul armatei în 1916.

La sfârșitul acestei săptămâni însă, un al traseu va fi inaugurat în județ.

”Drumul Tunului” este o incursiune în istorie, un traseu tematic menit să reamintească un moment din 1916.

Atunci, pe acest traseu, a fost urcat armamentul ostașilor români, în octombrie 1916.

Inaugurarea va avea loc pe data de 13 octombrie, pe Vârful Clăbucetul Taurului, unde vor fi omagiați și eroii căzuți în luptele de la Predeal, din Primul Război Mondial.

Vârful Clăbucetul Taurului, se află pe linia frontului Predeal – Azuga, adică Munții Bucegi – Munții Baiului.

Aici încă se mai pot vedea urmele tranșeelor și ale adăposturilor armatei române din anul 1916.

În Prahova mai sunt alte trei drumuri tematice incluse în circuitul turistic.

Cel mai cunoscut este Drumul Vinului – cel mai accesat de către turiștii străini. 

Acesta reprezintă un segment mai vechi dintr-un drum al vinului folosit de romani, care străbatea Europa.

Drumul trece prin localităţile Filipeştii de Târg, Băicoi, Boldeşti, Bucov, Pleaşa, Valea Călugărească, Iordăcheanu, Urlaţi, Ceptura, Fântânele, Tohani, Gura Vadului, Călugăreni.

În circuitul turistic vitivinicol au fost însă incluse și cramele de la Urlaţi şi Azuga.

Drumul Voievozilor – o lecție de istorie.

Acest traseu promovează valorile culturale, monumentele istorice, siturile arheologice sau monumente arhitecturale ale Prahovei.

,,Drumul Voievozilor”  străbate localităţile Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Gorgota, Tinosu, Brazi, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, ieşind spre Târgovişte, în judeţul Dâmboviţa.

Frumul fructelor – traseul ”dulce” al Prahovei.

Aflat în nordul judeţului, acesta leagă optsprezece localităţi prahovene şi punctează 28 de popasuri turistice.

Pe “Drumul Fructelor” poţi intra în lumea comunităţii săteşti, participa la sărbătorile şi obiceiurile locului, intra în atelierele meşteşugarilor unde să înveţi câte ceva din arta acestora, colinda dealurile şi livezile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here