logo
RNTV Live

Într-un loc misterios din România, în trecut, exista o metodă ingenioasă de luptă împotriva divorţurilor

sursa foto GreatNews
Mihai Constantinescu

Metodă împotriva divorţurilor

Într-un loc misterios din România, în trecut, exista o metodă ingenioasă de luptă împotriva divorţurilor.

Sunt multe motivele pentru care se poate ajunge în punctul de a se dori despărţirea definitivă de partenerul de viaţă. Astăzi este simplu să te despărţi şi fără prea mari încercări de a da o şansă acelei familii să existe.

În trecut însă lucrurile stăteau cu totul altfel. Într-unul dintre bastioanele cetății de la Biertan, Transilvania, exista o încăpere cu un rol special, destinată soților care doreau separarea, divorțul. Cum s-ar spune o carceră medievală cu scop clar: acela de a salva cuplul. 

În carceră exista un singur pat, o singură masă, doar un scaun, o farfurie, o pernă, o pătură şi câte un tacâm. Obiectele, câte unul singur din cele trebuincioase, aveau un scop precis! Să îi determine pe soţi să împartă, să îşi vorbească şi să revină la sentimente mai bune. În cazul în care nici după perioada de carceră probleme nu se rezolvau, episcopul satului le dădea acordul pentru divorţ.

Metoda şi-a dovedit eficienţa. Dintre toate cuplurile trecute prin acel loc, unul singur a divorţat. O metodă inedită pentru acele vremuri şi cele prezente, care a trecut testul timpului, fiind eficientă timp de 300 de ani.

Citeşte mai multe AICI

VEZI ŞI https://portal.republikanews.ro/viata-bate-filmul-un-cuplu-cauta-nasi-pe-olx/

VEZI ŞI https://portal.republikanews.ro/foto-un-prahovean-l-ar-fi-putut-face-mandru-pe-steve-irwin-s-a-intamplat-totul-in-parcarea-unui-supermarket/

VEZI ŞI https://portal.republikanews.ro/gerul-naprasnic-inmuiat-inima-unei-tinere-gestul-ei-facut-inconjurul-tarii/

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor