logo
RNTV Live

Iohannis către PSD: Mai sunt bani de pensii și salarii?

iohannis conferinta
Ciprian Radu

Mai sunt bani de pensii și salarii?

Klaus Iohannis a venit din nou cu critici dure la adresa programului de guvernare al PSD. Președintele a întrebat, la finalul unei conferințe de presă organizate astăzi, dacă mai sunt bani pentru pensii și pentru salarii, până la sfârșitul anului. 

Iohannis a criticat Guvernul și pentru rata mică de absorbție a fondurilor europene.

“Din 31,3 miliarde de euro, banii alocaţi României pentru perioada 2014-2020, am folosit până acum doar 4,9 miliarde de euro, adică 15,8%. Şi am trecut de jumătate perioadei de absorbţie. Nu ştiu de ce Guvernul nu publică date la zi despre absorbţia fondurilor. Ultimele date sunt din 2 februarie. Am luat date mai detaliate de pe site-ul Comisiei Europene, unde datele sunt la zi. Pentru coeziune, noi putem folosi 23 miliarde de euro, care pot fi folosiţi de România pentru a dezvolta România. Sunt bani care pot fi folosiţi pentru construcţia de autostrăzi, de spitale, reţele de apă şi alte lucruri.  Din 23 de miliarde de euro, noi până acum am folosit 2,2 miliarde. Nici măcar o zecime, şi suntem dincolo de jumătate perioadei bugetate. Şi aflăm de la guvernanţii noştri că avem proiecte doar pentru 40% din aceşti bani. Guvernul trebuie să se preocupe mai intens, mai mult de această chestiune. Sunt bani care trebuie folosiţi pentru dezvoltarea României. Ar fi păcat.

Despre pensii. Până şi cei de la PSD se contrazic. Ba se desfiinţează, ba nu Pilonul 2. Ba se suspendă, ba nu. E o harababură totală. De ce s-a creat această incertitudine din partea PSD? Oare ce ţintesc ei? Nu s-au înţeles între ei? Greu de crezut. Cred că Guvernul şi PSD trebuie să răspundă public, clar: Ce aveţi de gând cu Pilonul 2 de pensii? Clar. răspicat, cu argumente. A doua întrebare: Mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului?”

Critici privind schimbările care vizează Pilonul II vin chiar și din cadrul alianței de guvernare. 

Varujan Vosganian, vicepreședinte ALDE și fost ministru de Finanțe, a declarat, conform Realitatea TV, că preluarea banilor de la Pilonul II la Pilonul I ar fi o fraudă la Constitutie, ar fi un abuz”.

Întrebat care este opinia sa faţă de demersurile PSD de a modifica gestionarea pilonului II de pensii, Varijan Vosganian a afirmat că  “în perioada următoare ar trebui să ne abţinem de la “revoluţii de catifea” în domeniul fiscal. Să lăsam mediul de afaceri să funcţioneze normal, actuala legislaţie e suficientă pentru ca mediul de afaceri să se dezvolte într-un cadru predictibil.”

Vosganian a explicat de ce ALDE a fost de acord cu modificările care deja au afectat pilonul II: “Unul din motivele pentru care am acceptat trecerea contribuţíei de la angajator la angajat este că în 2016 bugetul total de pensii – cu cele speciale, ajunsese la 19 miliarde de lei, echivalent cu deficitul bugetar. În aceste condiţii, trebuia să luăm o măsură pentru echilibrarea fondului de pensii, inclusiv prin reducere la 3,75% a contribuţiei către pilonul II.”

Surse: Adevărul, Realitatea TV

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor