logo
RNTV Live

Mădălin Mihailovici: ”Suntem pregătiți să asigurăm Petrolului buget de performanță!”

oficiali–696×392
Cristian Anghelescu

Directorul Veolia România, ploieșteanul Mădălin Mihailovici, 52 ani, recunoaște interesul companiei de a-i prelua pe ”lupi”, aflați acum în L4, unde aduc frecvent 4000-5000 de oameni în tribune.

– Domnule Mihailovici, circulă în spațiul public informația că Veolia România intenționează să se implice în susținerea Petrolului. Care e stadiul discuțiilor?

– Negocierile sunt avansate la nivel de grup. Trebuie să parcurgem anumite etape. Dar discuțiile sunt spre final, există deja un draft de contract semnat, iar primul pas ar fi intrarea noastră în asociația “Petrolul ’52” cu un reprezentant, alături de membrii fondatori, precum Mircea Dridea, și de o persoană din partea suporterilor. Dorim corectitudine, deschidere față de toată lumea. Și vorbim doar de lucruri făcute pe acte. Dacă nu pot să am control vizavi de derularea proiectului, Veolia nu se poate asocia cu ceva de care nu este sigur, riscând să-și păteze imaginea.

– Planurile legate de galben-albaștri?

– Veolia dorește să devină finanțator, nu investitor. Asta înseamnă din start intenția de a sta pe termen lung, și la bine, și la greu. Suntem pregătiți să asigurăm, an de an, toate resursele necesare pentru ca echipa să ajungă pe criterii sportive în Liga 1 și, de aici, să atace apoi obiectivele firești de performanță. Nu ne propunem să sărim peste anumiți pași. Nu sunt adeptul de a obține pe cale administrativă un loc într-un eșalon superior. Lucrurile trebuie făcute corect, etapizat, sportiv și, cu siguranță, proiectul se va transforma la un moment dat într-o societate pe acțiuni.

– De ce v-ați decis asupra clubului ploieștean, care navighează acum în divizia a patra?

– Pentru că sunt petrolist de când mă știu! Copil fiind, locuiam la cinci minute de stadion, unde bunica știa că mă găsește dacă dispăream de acasă. Am crescut într-un cartier muncitoresc, am trăit printre oameni simpli, iar asta m-a învățat să nu uit niciodată de unde am plecat. Am prins inclusiv meciuri cu spectatori pe pista vechii arene, mergeam frecvent și la partidele din divizia secundă. Îmi răsună și acum în cap sunetul balonului șutat de Dincuță. Se auzea un “buuuuummm!” strident, așa că nu aveai cum să confunzi autorul. Sunt amintiri frumoase, dintr-o altă lume.

– Vor exista și alți parteneri lângă Veolia pentru a finanța Petrolul?

– Compania mai este implicată la Lyon și la Plzen, ceea ce face parte din filozofia aceasta de a te reîntoarce către comunitate, valabilă și în cazul Petrolului, fiindcă Veolia lucrează la Ploiești pe segmentele de apă și termie. Când ai un finanțator serios într-un club, altfel poți sta de vorbă cu entitățile mari din lume ca să le explici ce dorești. Uitați-vă la Lyon, unde unul dintre parteneri e Hyundai! Ei au venit după ce s-au interesat cine mai e acolo. “Veolia? Aaa, OK! Mulțumesc frumos!”. N-am nimic cu nimeni, dar credeți că investitorii neserioși de dinainte ar fi putut deschide ușa la ” Qatar Airways”?

– Să înțeleg că ar putea-o face Veolia pentru Petrolul?

– Dacă te duci la Doha, la “Qatar Airways”, și spui că ești Veolia, sunt toate șansele să ai reacții pozitive. “Aaa, sunteți voi, cei care-mi faceți cea mai mare stație de desalinizare a apei din lume, șase milioane de metri cubi de apă desalinizată”. Veolia e un brand global!

– Autoritățile locale dețin marca și palmaresul. Ați purtat până acum discuții pentru a lămuri subiectul, dacă acest patrimoniu vine către Petrolul ’52?

– Nu vreau să fiu rău, dar Petrolul e unul singur. Municipalitatea a efectuat deja acel audit pe marcă și palmares, așteptăm să aflăm ce decizie se va adopta mai departe. Cu primarul n-am discutat deloc. Am avut doar o întâlnire pe probleme tehnice legate de Apa Nova Ploiești cu avocatul Sorin Botez din Consiliul Local, căruia i-am spus tangențial despre dorința noastră. A fost deschis, dar vrem să vedem care va fi hotărârea finală. Dacă cineva crede însă că Veolia va accepta să fie a doua roată la căruță sau se va asocia cu cineva care nu prezintă solide garanții morale și financiare, ne retragem și voi continua să rămân doar un suporter fidel, cu abonament la zi în mijlocul tribunei zero, nu la loje. Aud că ar exista și un alt potențial investitor, pe care însă nu-l cunosc personal.

– Un francez de origine română, invocat în ultimele săptămâni de Vivi Răchită, consilierul primarului Dobre. Dar cu identitate deocamdată secretă!

– Perfect! Dar nu înțeleg de ce nu se prezintă, dacă există! Mă interesează ca totul să funcționeze deschis, onest și curat la Petrolul, pentru că, după ce am crescut într-un oraș frumos și am urmat o școală serioasă, îmi propun să întorc ceva ploieștenilor mei și să le asigurăm o stabilitate în domeniul fotbalului. Sau poate Primăria decide că nu dorește să meargă împreună cu Veolia, care e numărul unu mondial, și preferă s-o ia de la capăt pe un alt drum.

– Când veți deveni efectiv, cu acte în regulă, finanțator la Petrolul ’52?

– Vom demara în curând procedurile pentru a intra ca finanțatori în asociație și am vrea să cunoaștem poziția fermă a municipalității vizavi de modul în care vor pune la dispoziție marca și palmaresul. Asta nu înseamnă gratis, înțeleg perfect acest lucru, iar dacă aș fi în locul dânșilor, aș solicita chiar și niște garanții pentru a mă asigura că acela care vine chiar vrea să facă treabă. E ca la o casă. Dacă-i pui fundația corect, va arăta frumoasă și trainică. Cert e că am dori să facem altceva la Petrolul decât există la ora actuală în fotbalul românesc.

– Detaliați?

– Orice afacere se construiește pe profit. Eu nu cred însă în acel profit în care bagi azi un leu și scoți mâine cinci. Ăla se numește tun sau țeapă. Profitul are și el o marjă. Așa spune la manualul de management. Refuz să accept că fotbalul românesc nu poate fi gestionat. Dar ai nevoie de manageri buni și-ți trebuie un business plan pe care să-l urmărești cu niște indicatori de performanță, inclusiv pentru antrenorul cu portarii sau doctor, de exemplu. Mie îmi place fotbalul, nu sunt om de fotbal. Una e să-l faci profesionist, alta după ureche, ca lăutarii. De aceea, am vrut să ascult înainte mai multe păreri de la oameni cu experiență și nu vă ascund că, în urmă cu circa două săptămâni, am avut o întâlnire cu domnul general Anghel Iordănescu.

– Și ce ați discutat?

– Printre altele, m-a întrebat de ce nu vin cu Veolia într-o asociere la CSA Steaua. Știți bine povestea de acolo. I-am răspuns însă că sunt petrolist și acolo doresc să fac treabă. Am înțeles poziția lui Iordănescu. Tot el remarca faptul că e foarte bine că, în sfârșit, începe să se miște ceva pe zona aceasta de finanțare.

– Presupun că nu a fost singurul “consultant”!

– Țin legătura cu Mircea Dridea, care a fost coleg de generație cu mama. E o persoană fără dubiu, un simbol al fotbalului prahovean. Discut des cu cei care conduc acum clubul, antrenorul Tavi Grigore și președintele Cristi Vlad, astfel încât să aibă tot ce le trebuie la echipă și să asigurăm condiții bune pentru nivelul lor de acum. Conform legii care-ți permite să faci sponsorizări din cifra de afaceri, Veolia a sprijinit deja Petrolul în ultimele luni. Dacă n-am fi intervenit, echipa s-ar fi desființat cu certitudine după turul campionatului. Iar eu nu-mi doresc așa ceva! Dacă se va finaliza parteneriatul cu Petrolul ’52 și municipalitatea, avem la dispoziție modelul de business al companiei Veolia. Nu dorim ceartă, scandal, bătaie ori dispute de tipul «fularul e al meu, iar stadionul e al bunicăi». Exclus! Vreau totul foarte clar și transparent”

CINE ESTE MĂDĂLIN MIHAILOVICI (52 ANI):

actual director Veolia România (din aprilie 2017) și Apa Nova București (din octombrie 2015)

fost director Agenția Națională Apele Române

fost președinte al Consiliului de Onoare al “Meritului Agricol” în grad de Mare Ofițer (2008-2013), entitate din care făcea parte și ex-premierul Dacian Cioloș (grad de Comandor)

fost consilier la Mediu al ministrului Sulfina Barbu (2005) în materie de apărare împotriva inundațiilor

membru al Asociației Române de Mediu

profesor Facultatea de Hidrotehnică, catedra de Construcții Hidrotehnice, cu titlul de conferențiar universitar doctor inginer

cursuri NATO de specializare în managementul resurselor de apă și apărarea/managementul inundațiilor

sursa: gsp

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor