logo
RNTV Live

Mai multe judeţe vor fi afectate de COD PORTOCALIU de ninsori, ploi şi vânt

ninsori si vant (Large)
Mihai Constantinescu

Mai multe judeţe vor fi afectate de COD PORTOCALIU de ninsori, ploi şi vânt. Vremea rea va ţine până lasfărşitul săptămânii, mai exact până vineri. Nu vor afecta doar regiunile montane, ci și chiar zone de deal sau mai joase.

Meteorologii au emis două avertizări de vreme rea. Primul este un cod galben care intră în vigoare de mâine dimineaţă şi va fi valabil până pe 21 aprilie, ora 10.00. Fenomene vizate: precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă în zona de munte, intensificări ale vântului.

      În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50…60 l/mp.

Va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sudul ţării se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge  50…60 km/h.

cod_portocaliu_aprilie_2017-1

Codul portocaliu este valabil pe perioada 19 aprilei ora 17.00 – 21 aprilie ORA 06.00.
Fenomene vizate: ninsori abundente şi local viscolite în zona montană;
Zone afectate: Carpaţii Meridionali şi Orientali

În  Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60…70 km/h şi peste 80…90 km/h, pe creste, viscolind puternic ninsoare şi reducând vizibilitatea.

cod bun

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor