logo
RNTV Live

Mâine va fi mare sărbătoare pe “Ilie Oană”!

FOTBAL:INAUGURARE STADION ILIE OANA PLOIESTI (23.09.2011)
Cristian Anghelescu

Evenimentele dedicate aniversării a 50 de ani de la victoria obţinută de către Petrolul Ploieşti în faţa grupării britanice FC Liverpool vor atinge, mâine, momentul culminant.

Potrivit informațiilor furnizate de Ionuț Pană, ofițerul de presă al clubului, mai multe surprize sunt pregătite pentru o zi de neuitat: un meci de old-boys cu participarea multor foşti jucători care au scris istorie pentru culorile “galben-albastre”, turul de onoare al gloriilor Petrolului, premierea eroilor din “tripla” cu FC Liverpool, un moment pregătit de către Filarmonica Ploieşti, prima transmisie pe un stadion de fotbal din România cu şase camere în sistem 360 grade, precum şi multe alte surprize, acestea sunt elementele pregătite pentru un spectacol ce nu trebuie ratat!

Evenimentul propriu-zis va începe la ora 16:45, atunci când vor fi prezentaţi protagoniştii jocului de old-boys, urmând ca, de la ora 17:00, să debuteze partida dintre fostele glorii ale Petrolului şi selecţionata Valea Prahovei. Meciul se va întinde pe durata a doua reprize de câte 20 de minute, iar după fluierul final vor coborâ pe gazonul arenei „Ilie Oană” protagoniştii încleştarilor cu Liverpool de acum o jumătate de veac.

Desigur, să nu uităm că, de la ora 19:00, va avea loc jocul oficial dintre AS Petrolul 52 Ploieşti şi CS Cornu, din cadrul Ligii A Prahova, elevii lui Octavian Grigore căutând să-şi apere poziţia de lideri ai ierarhiei fotbalului judeţean.

Vă reamintim că biletele pentru întreg evenimentul de sâmbătă se pot găsi la casa de bilete a arenei „Ilie Oană”, astăzi până la ora 17:30, iar mâine până la ora 17:00, preţurile fiind extrem de tentate pentru cele patru ore de adevărat spectacol: 6 lei la peluze, 8 lei la Tribuna a II-a, 10 lei la Tribuna I şi Tribuna 0.

Iată jucători Petrolului pentru echipa de “Old-boys”:

Dumitru Jipa, Ion Catană, Iulian Cadar – Mihai Oancea, Alexandru Pitulice, Valeriu Răchită, Paul Guşe, Ion Cojocaru, Cristian Vlad, Mihai Pârlog, Eugen Baştină, Marcel Abăluţă, Silviu Crângaşu, Marian Grama, Laurenţiu Costache, Nicolae Constantin, Ciprian Pura, Nicolae Nuţă, Costel Ilie, Daniel Zafiris, Cristian Zmoleanu.

Alături de ei, se vor mai afla şi alţi foşti jucători ai Petrolului, precum Marcel Catinca, Ion Toma, Gabriel Călin, Vasile Cosarek, Nicu Lazăr, Constantin Ştefan, Ion Haralambie, Afiliu, Gheorghe Mârzea.

Oficialii Petrolului vă invite la spectacol și promit o seară de neuitat, așa cum și merită acest club legendar!

sursa foto: sportpictures.eu

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor