logo
RNTV Live

Misterul noilor contoare: Creșterea fără justificare a facturilor și apariția neașteptată a “taxei pe soare”

Magnificent CME Erupts on the Sun – August 31
Theo Tănăsescu

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România aduce acuzații Guvernului și ANRE, afirmând că, în ciuda asigurărilor publice, se pare că se pregătește impunerea “taxei pe soare”. Conform asociației, ANRE impune condiții pentru racordarea prosumatorilor la rețeaua electrică, cerând instalarea unui contor suplimentar în afara celui deja instalat la limita proprietății.

ANRE condiționează racordarea prosumatorilor la rețeaua de energie electrică de instalarea unui contor suplimentar față de cel instalat la limita proprietății. Până la data publicării acestui comunicat, ANRE nu a răspuns oficial care este rostul acestui contor suplimentar. Având în vedere că prin art. 21 Alin.3 din OUG163 a fost creat cadrul legat pentru taxarea autoconsumului este simplu de anticipat că acest contor suplimentar va fi folosit pentru impunerea “taxei pe soare”.

Ce este de fapt “taxa pe soare” pe intelesul tuturor:

“Taxa pe soare” este o posibilitate legală, strecurată abil în legislația românească prin art. 21 Alin.3 din OUG163, de a taxa energia electrică produsă de prosumatori și consumată direct de aceștia. Este o taxa pe autoconsum. Această taxă nu are legătură cu excesul de energie electrică pe care prosumatorii îl injectează în rețea.

O factură de aproximativ 100.000.000 euro

Costul total pentru instalarea unui contor, care include echipamentul și manopera, este de aproximativ 450 euro. În România avem aproximativ 120.000 de prosumatori, ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 54.000.000 euro pentru instalarea unor contoare inutile.

Estimările pentru anul 2024 sunt de peste 100.000 de noi prosumatori (doar prin programul Casa Verde 2023 ar trebui să avem aproximativ 90.000 de prosumatori) pentru care se vor consuma încă aproximativ 50.000.000 euro pentru contoare suplimentare.

Cine plătește aceste contoare inutile?

Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat: „Trebuie precizat faptul că prețul acestui contor este suportat de operatorii de distribuție, singurele costuri suplimentare pe care le suportă prosumatorul fiind cutia de distribuție în care se va monta acest contor.

Această declarație ascunde faptul că în realitate costurile pentru aceste contoare inutile sunt suportate de toți prosumatorii și consumatorii de energie electrică din România. Operatorii de distribuție plătesc aceste contoare folosind exclusiv bani din facturile de energie electrică plătite de toți românii.

Într-o perioadă în care România are nevoie de investiții în infrastructura de distribuție, ANRE dă ordine pentru contoare inutile în valoare de peste 100.000.000 euro.

O atitudine inexplicabilă

Dupa aproape doua luni de abordare a acestei taxe la toate nivelurile de decizie din Romania, A.P.C.E. constata o reziliență deosebită a tuturor autorităților de a elimina acel articol “otrăvit” din legislația românească, cu toate că le-am demonstrat că această taxă poate fi eliminată fără riscul de a încălca Directivele Europene.

Am constatat cu surprindere că ANRE a eșuat în a explica motivul pentru care instalează un contor suplimentar pentru autoconsum în cazul prosumatorilor. Nu există un precedent în Europa. Toți prosumatorii din Europa au un singur contor.

m sesizat în scris ANRE pe data de 28 Februarie pentru a ne informa exact despre Ordinul ANRE emis, prin care Operatorii de Distribuție ar fi obligați să monteze astfel de contoare pentru taxarea autoconsumului. Am cerut explicații în scris privind utilitatea montării unui asemenea contor. Nu ni s-a dat nici o explicație până la această dată.

• Cu ocazia EUFORES Green Deal Romania, organizat la Palatul Parlamentului, cei cinci reprezentanți ai Comisiei Europene prezenți acolo, fiind întrebați de către A.P.C.E. despre montajul unui al doilea contor pentru prosumatorii din tările lor din Europa, au ridicat mirații ușor din umeri…

• Ministerului Energiei, la întâlnirea noastră din 13.02.2023, i s-au prezentat motivele pentru care taxa pe soare este o clauza de tip “poate” și că abrogarea articolului 21 Alin.3 din OUG163 este în acord cu legislația europeană.

• In Parlamentul României există două inițiative de eliminare a “taxei pe soare” și ambele sunt ținute “la sertar“ de către puterea politică actuală.

A.P.C.E. estimează că o contorizare inutilă și imorală a prosumatorilor din România va costa (pentru prosumatorii racordați până astăzi și pentru cei din 2024) aproximativ 100.000.000 euro.

Între timp, Operatorii de Distribuție fac licitații pentru achiziția de contoare inteligente cu citire la distanță.

A.P.C.E. solicită:

• abrogarea articolului 21 Alin.3 din OUG163 (taxa pe soare)

• Eliminarea ordinului ANRE care obligă montarea unui contor suplimentar pentru prosumatori.”, arată un comunicat al Asociația Prosumatorilor si a Comunităților de Energie din România.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor