logo
RNTV Live

Nereguli cu nemiluita la Electrica Muntenia Nord. Curtea de Conturi pune STOP

racordare-electricitate
Mihai Constantinescu

Nereguli cu nemiluita la Electrica Muntenia Nord. Curtea de Conturi a luat la bani mărunţi compania şi a depistat o serie de incorectitudini. Iată ce reiese din documentul făcut public pe site-ul Curţii de Conturi în ceea ce priveşte Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „Electrica Distribuție Muntenia Nord” SA Ploiești:

-au fost efectuate plăți în sumă de 20.350 mii lei, reprezentând servicii de consultanță achiziționate pentru activități ce se desfășoară în cadrul serviciilor/birourilor entității (în condițiile în care activitatea acestora nu a fost internalizată, iar structurile din cadrul entității funcționează cu personal de specialitate, încadrat cu atribuții corespunzătoare pentru desfășurarea activității), precum și pentru servicii de reprezentare a intereselor societății (mandat), decontate fără a avea la bază documente care să certifice prestarea acestor servicii;

-efectuarea de plăți nejustificate, în sumă totală de 748 mii lei, din care: 218 – 457 mii lei reprezintă servicii de întreținere culoare de siguranță a liniilor electrice aeriene, respectiv decontarea unor lucrări de doborâri manuale/mecanizate de arbori, în condițiile în care lucrările efectuate au constat doar în lucrări de toaletare a arborilor (tăieri de crengi și modelare a copacilor);

– 25 mii lei au fost achitați pentru servicii de mentenanță, fiind acceptat la plată un număr mai mare de ore de manoperă decât orele în care au fost realizate efectiv lucrările de reparații la instalațiile electrice;

– 266 mii lei reprezintă servicii de mentenanță licențe IT, decontate la prețuri diferite; nu au fost recuperate cheltuieli cu amortizarea, în sumă totală de 286 mii lei, aferente unui număr de 192 de echipamente, predate spre folosință temporară și gratuită (în baza unui contract de comodat) altor persoane juridice; nu au fost înregistrate venituri în sumă de 4.795 mii lei, reprezentând diferențe între tariful de racordare, perceput pentru lucrări de racordare la rețeaua de distribuție a energiei electrice și valoarea lucrărilor executate efectiv, veniturile fiind generate de prescrierea dreptului material la acțiune, neexercitat în termen față de persoanele fizice și juridice pentru care au fost executate lucrările.

Reprezentanţii Curţii de Conturi au făcut mai multe recomandări celor de la Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „Electrica Distribuție Muntenia Nord” SA Ploiești pentru ca astfel de nereguli să nu se repete.

sursa observatorulph.ro

sursa foto profit.ro

 

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor