Nu îmi plac barbarismele

Când văd că limba română este stâlcită, capăt un fel de frică iraţională, coroborată cu suferinţă. Dar o  suferinţă din aceea de modă veche, pe care puţini o pot înţelege. Unii judecă oamenii după haine, alţii după pantofi sau după ceasul pe care îl poartă la mână. Eu, recunosc, am tendinţa de a-i judeca după felul în care ştiu să se exprime corect româneşte şi după grija pe care o manifestă faţă de propria limbă. E ca o carte de vizită. Nu ştii „să îţi faci intrarea”, nu mai am ce face cu respectiva carte de vizită. Pentru că aici e vorba, în primul rând, de respect. Faţă de propria persoană şi faţă de celalalt. Şi nu, chiar nu cred că există scuze! Cele mai mari probleme sunt la copii care preiau cu uşurinţă  greşelile adulţilor. Observ, cu acea suferinţă de modă veche pe care o menţionam puţin mai sus, următorul fenomen:  Vrei să transmiţi ceva cuiva? Poceşti  până la durere limba română ( că, nu-i aşa, cel căruia îi este destinat mesajul  “prinde” esenţa) sau, a doua variantă, din ce în ce mai agreată de mulţi, o foloseşti, exclusiv, ca element de legătură  între cele câteva “englezisme” pe care le -ai învăţat în şcoala primară, pe care le-ai prins din zbor din vreo comedie siropoasă, ori de la vreun prieten întors din străinătate. Care prieten,să nu uit, există  şi această a treia categorie, a uitat cât a fost să muncească în Spania, Italia, Franţa ori Anglia, „amărâta” asta de limba română. Să o luăm, aşadar, treptat.  „ Nu mă repet, numi pierd timpul. Era decât o idee”. O fraza, o propoziţie, trei greşeli ce, cu siguranţă, până şi copilului meu de şase ani şi jumătate i-ar stârni  o stare de disconfort vizual. Autorul? Un tânăr de vreo 20 şi ceva de ani, trecut, probabil, prin şcoală, dar care, la fel de probabil, nu a avut suficient timp pentru a, să spunem, … sedimenta materia predată în clasele primare. Vorbesc de o postare pe facebook, acest ” Dumnezeu” al zilelor noastre, această  reţea de socializare, care socializare presupune, exact, comunicare. Ca el, zeci, sute. .. Mergem mai departe. Am auzit de mix de fructe, mix de legume, mix de… idei, dar mix între limba română şi cea engleză? Romgleza sau cum să o numesc?  Nici nu ştiu ce e mai grav. Să îţi baţi joc de limba ta, să zicem, din nepricepere, ori să îţi baţi joc intenţionat, strict din dorinţa de a te da important, de a crea senzaţia că te pricepi. Nu, nu eşti nici „cool”, nici „trendy” şi nici „well” nu este! Pentru mine şi alţii asemeni mie e foarte simplu: când scrii/ vorbeşti în engleză, scrii /vorbeşti  în engleză, când scrii/vorbeşti  în română, surpriză, scrii/vorbeşti în română. Punct. Nu-mi vinde iluzia că te pot considera „fashion” doar pentru că „ let’s face it, îmi arunci nişte bullshit frumos împachetat, iar eu pot părea puţin confused”. Nu, mulţumesc, eu chiar pot interacţiona perfect  şi dacă nu aud/văd strecurate, în anumite comunicări, cuvinte în engleză pentru care, iar surpriză, chiar există corespondent în limba română! Despre cei plecaţi la muncă peste hotare, care par să fi uitat limba română încă de pe aeroport, mai are sens? Spun că nu.

Închei aşa… Ieri a fost 31 august, Ziua Limbii Române, limba maternă a circa 30 de milioane de persoane, elementul fundamental în păstrarea identităţii naţionale. Să-i spunem „La mulţi ani!” limbii în care ne-am născut şi vom muri, vorba academicianului Eugen Simion. Şi să învăţăm să-i acordăm respectul cuvenit! Că nu ne  va cere nimeni niciodată, dar absolut niciodată, să folosim cuvântul de 44 de litere, cel mai lung din limba română. PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA. Silicoză, pe scurt.