logo
RNTV Live

O femeie a încercat să scape de poliţiştii ploieşteni cerând ajutorul unui taximetrist. Cursa s-a oprit brusc

O femeie a încercat să scape de poliţiştii ploieşteni cerând ajutorul unui taximetrist. Cursa s-a oprit brusc
Mihai Constantinescu

O femeie din Republica Moldova s-a ales cu dosar penal

O femeie a încercat să scape de poliţiştii ploieşteni cerând ajutorul unui taximetrist. Cursa s-a oprit brusc.

Totul a început pe strada Cometului din Ploiești când o patrulă mixtă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 a observat o femeie, având un comportament suspect. S-a urcat într-un taxi şi a încercat să se facă nevăzută. Numai că totul fusese deja văzut de către oamenii legii.

Taxiul a fost urmărit până pe strada Trandafirilor unde cursa a fost oprită. Polițiștii au legitimat conducătorul autovehiculului, precum și pasagera, în vârstă de 40 de ani, din Republica Moldova.

Cu ocazia controlului efectuat, asupra sa a fost găsită o sacoșă, ce conținea 200 cu țigarete și 4 litri alcool, bunuri care au fost  ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete.

VEZI ŞI https://portal.republikanews.ro/politistii-vaneaza-si-hotii-de-lemne-un-adevarat-depozit-fost-descoperit-intr-o-localitate-prahoveana/

În aceeași zi, în intervalul orar 12-14, polițiști ai Secției nr. 1 Ploiești au organizat și executat o acțiune în oborul din municipiu, pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun și alcool.

Au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.400 lei, și au constatat o infracțiune de comercializare de produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată (bunuri confiscate de 1.000 de lei).

sursa comunicat IJP Prahova

foto cu caracter ilustrativ

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor