logo
RNTV Live

Parc Industrial pe un teren contaminat cu produse petroliere? Se întâmplă la Ploiești, la inițiativa primarului Dobre

lukoil-petrotel – teren (Large)
Oana Stoica

Anul acesta ar putea demara procedurile, inițiate de municipalitate, pentru ca la Ploiești să fie înființat un parc industrial.

Primarul Adrian Dobre este cel care a făcut anunțul și care spune că a fost și identificat o suprafață de teren, în zona de est a Ploieștiului. Cele 33 de hectare situate între Rafinăria Lukoil și Centura de Est a orașului, au fost însă și obiectul unei Hotărâri de Consiliu Local, în urmă cu câțiva ani.

Mai exact, prin HCL, s-a stabilit că suprafața de teren de 33 de hectare, aparținând municipalității, este contaminată cu reziduuri petroliere și nu poate fi folosită decât după ecologizare. Lucru care nu s-a întâmplat.

Chiar și așa, Dobre vrea să facă acolo Parc Industrial. Spune că nu a primit nici un document oficial de la Agenția de Mediu, care să ateste că terenul este îmbibat cu hidrocarburi. (VEZI VIDEO)

Nu este singura zonă care se pretează pentru un parc industrial. Mai sunt vizate și fostele platforme industriale, părăsite acum. Cert este că procedura este de durată. Dacă anul acesta se depun toate documentele pentru înființarea unui astfel de parc, abia anul viitor se poate demara și pregătirea lui pentru a atrage investitori. Respectiv, curățarea terenului și realizarea rețelelor de utilități.

Sursa foto: zf.ro

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor