Paul Antohe: “Am ales Petrolul pentru nume și suporteri”

paul antohe

Paul Antohe: “Am ales Petrolul pentru nume și suporteri”

La câteva zile după ce asemnat cu Petrolul, fostul apărător Baloteștiului, Paul Antohe, a acordat un interviu pentru IlfovSport.

Bine cunoscut în zona județului aflat la sudul Prahovei, Paul a vorbit colegilor de breaslă despre noua sa provocare. A rezultat un interviu dinamic pe care vă invit să-l lecturați.

Paul Antoche este unul dintre cei mai apreciați fundași din Liga a II-a. A fost foarte aproape să semneze cu Rapid București, însă echipa a intrat în faliment și s-a desființat. La 25 de ani, Paul a ales să evolueze pentru Petrolul Ploiești, după perioada petrecută la Balotești. Fundașul și-a început cariera la Sportul Studențesc și a mai jucat la CS Otopeni, Unirea Tărlungeni și CS Balotești.  

Interviul propriu zis

De ce ai ales Petrolul, în condițiile în care ești printre jucătorii apreciați din Liga a II-a? E un pas înapoi Liga a III-a?

Am ales Petrolul, în primul rând, pentru ceea ce reprezintă această echipă și pentru suporteri. Pentru faptul că este un mediu propice pentru performanță și pentru că au un proiect de viitor foarte bine organizat. Nu consider un pas înapoi, deoarece chiar dacă este Liga a 3-a , acolo te simți ca la Liga I. Iar după un an, cu siguranță împreuna cu ei, voi juca din nou în Liga a II-a!

Se ajunge atât de greu în Liga I, indiferent de cifre și de valoarea fotbalistului român?

Nu cred că se ajunge atât de greu la Liga I, dar în România nu prea mai sunt apreciați jucătorii români. Se pune accentul mai mult pe străini, iar jucătorii de la ligile inferioare nu prea sunt interesanți pentru echipele de prim eșalon, doar în anumite “condiții”.

Extaziat de suporteri

Care sunt obiectivele Petrolului și dacă ești impresionat de fanii de la Ploiești?

Obiectivul principal este revenirea echipei în prim planul fotbalului românesc, iar primul pas este promovarea în Liga a II-a. Ulterior, în maximum doi ani, să atacăm promovarea în Liga I, pentru că acolo este locul echipei Petrolul! Iar Liga I are nevoie de atmosfera de la Ploiești! Am fost la meciul de baraj pentru Liga a III-a și așa ceva în România nu am mai văzut! Au făcut atmosferă ca la un meci Boca Juniors – River Plate! Sunt fantastici, ei trăiesc pentru fotbal și fotbalul de suporteri de acest gen are nevoie.

E diferență mare între Liga a II-a și Liga a III-a? Pentru că specialiștii susțin că între Liga I și fotbalul mic e o prăpastie și mai mare…

Între Liga I și celelalte ligi, într-adevăr, este o diferență destul de mare. Începând cu partea financiară, cu condițiile de pregătire, terenurile pe care se joacă etc. Însă între Liga a II-a și a III-a nu cred că este mare diferență. La Liga a III-a sunt echipe care au o infrastructură și o stabilitate financiară mai bună decât unele din Liga a II-a. Sunt mulți jucători care au jucat pe la Liga I sau II, deci jucători cu experiență, care pot ridica nivelul.

Unicul obiectiv la Petrolul

Ești de părere că Petrolul va avea un drum la fel de ușor în noul sezon, cum a fost și la județ?

Evident nu va fi la fel de ușor, pentru că la Liga a IV-a sunt mulți jucători amatori. Însă toți suntem conștienți că trebuie să muncim și să tragem tare pentru că obiectivul este clar: promovarea!

Ai învățat imnul lupilor galbeni?

Sincer, nu îl știam, l-am auzit pe stadion la cele două meciuri la care am fost prezent. Voi avea timp să îl învăț, cu siguranță!

sursa: ilfovsport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here