logo
RNTV Live

Petrolul, entuziasm sau cârcoteală?

cristian anghelescu
Cristian Anghelescu

Nu puțini au fost aceia care au avut de comentat după rezultatul egal, de sâmbătă, al Petrolului. “Doar 1-1 cu Breaza, o echipă de jumătatea clasamentului în Liga Prahoveană? Păi dacă nici aici nu ne impunem în fiecare meci, ce o să facem la anul? Dar peste doi ani?” s-au indignat fani ai Petrolului, foarte mulți dintre ei suporteri de tastatură, prea comozi pentru a ajunge să vadă pe viu partidele echipei pe care, zic ei, o iubesc la infinit!

Nu sunt deloc de acord cu această optică de abordare a unui comentariu. Pentru că, în primul rând, nu poți să-ți formezi o impresia asupra unui joc doar după cronicile din mass-media. Și, în al doilea rând, este și incorect să te pronunți atât de vehement de vreme ce tu ești familiarizat mai degrabă cu fotbalul mare, văzut la televizor, sau, și mai grav, doar cu jocurile de pe play-station!

Petrolul este departe de a fi o echipă mare, ea este doar una bună la nivelul eșalonului de elită al fotbalului județean! Ce va fi la anul sau peste doi ani va depinde strict de politica viitorului, una din care nu trebuie să lipsească, în primul rând, recunoașterea totală a legitimității! Apoi, în funcție de atragerea de parteneri serioși și potenți care să susțină Petrolul dar și prin fondurile strânse prin reclamă și publicitate, să se ajungă la un buget care să permită cumpărarea de fotbaliști, nu de jucători de fotbal! Și, nu în ultimul rând, după acest ultim deziderat îndeplinit, să te bazezi pe un număr din ce în ce mai mare de fani în tribunele arenei “Ilie Oană”, spectatori care vină și să susțină în toate planurile performanța echipei fanion a Ploieștiului.

Petrolul, la acest moment, nu este decât o stare de spirit, o voință a celor care iubesc tradiția și cred în normalitatea unui nou viitor frumos. Toți cei care participă la postamentul stabil al viitorului proiect – fotbaliști, conducători, spectatori – ar trebui aplaudați și încurajați, nicidecum blamați. Acum, deocamdată, atâta se poate și, zic eu, este chiar suficient după 10 etape în care s-au obținut 8 victorii și două meciuri egale. Este adevărat, echipa joacă parcă doar două partituri, una allegretto în primele 45 de minute și alta andante în ultimele. Din cele 36 de goluri înscrise, 24 s-au marcat în prima repriză și doar 12 în cea de-a doua. Nu este decât treaba antrenorilor să umble la acordurile fine. Doar ei pot regla dimensiunile tempo-ului în viitor. Ca și unică echipă care și-a propus promovarea în acest an, Petrolul va defila până la sfârșit în eșalon. Unele partenere, mai mult sau mai puțin potente, încearcă meciurile vieții loc cu “lupii” și bine fac! Altele se rezumă la a-și face albume cu pozele făcute pe ”Ilie Oană”…

La anul, pe la Tulcea, Constanța sau Slobozia, nimeni nu va oferi bilete de favoare Petrolului. O știu cu toții, și fotbaliștii și conducătorii, chiar și fanii! Rămâne doar ca partea a doua a campionatului să ne prezinte o echipă a “lupilor” cu mult mai agresivă și mai motivată, chiar mai bine structurată fizic. Nu doar pentru a-i mulțumi pe actualii cârcotași de serviciu ci chiar și pe cei care știu că, mai devreme sau mai târziu, Petrolul va putea să revină în prim-planul fotbalului românesc!

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor