logo
RNTV Live

Petrolul NU poate juca pe Ilie Oană! Ce spune viceprimarul Cristian Ganea

ilieoana
Ciprian Radu

Petrolul NU poate juca pe Ilie Oană

Petrolul este pusă în postura ingrată de a nu putea să joace amicalul cu Rapid pe stadionul Ilie Oană și, posibil, nici meciul de debut în liga secundă, cu Sportul Snagov. Arena administrată de Primăria Ploiești, prin Clubul Sportiv Municipal, nu are certificatul de securitate. 

Petrolul, beneficiarul – contra cost – al arenei ploieștene, a anunțat deja, pe site-ul oficial, că va proceda la anularea amicalului cu Rapid București, programat pe 28 iulie. Meciul se dorea a fi un cadou pentru fanii ambelor echipe, înaintea începerii campionatului.

FC Petrolul Ploieşti a intenţionat să le ofere suporterilor săi un meci de prezentare înainte de startul sezonului 2018-2019, dar, din păcate, din motive independente de voinţa clubului, un astfel de eveniment nu poate fi organizat pe stadionul Ilie Oană în acest moment si cel mai probabil va fi anulat”, a declarat Cristi Vlad, preşedintele FC Petrolul Ploieşti.

Certificatul de Securitate este un document obligatoriu ce trebuie obținut de către fiecare administrator de baza sportivă.

Documentul atestă că sunt întrunite condițiile stabilite prin lege de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmeria și Direcția de Sănătate Publică.  În cazul arenei Ilie Oană,  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova nu îşi dă acordul pentru organizarea jocurilor cu spectatori.

„Deoarece ne aflăm în faţa unei situaţii extrem de serioase, ce riscă să devină gravă din perspectiva noastră, solicităm, şi pe această cale, administratorului stadionului să facă, urgent, toate demersurile necesare pentru obţinerea Certificatului de Securitate, astfel încât echipa Ploieştiului să poată juca, pentru ploieşteni, pe stadionul <<Ilie Oană>> şi nu în altă parte”, a mai declarat Cristi Vlad.

Oficialul Petrolului a precizat că nu doar meciul cu Rapid este în pericol, ci și primul joc oficial al noului sezon!

Viceprimarul Ploieștiului Cristian Ganea a precizat că situația va fi corectată în cel mai scurt timp: 

“Problemele stadionului Ilie Oană erau cunoscute fostului director al CSM Ploieşti, consilier al primarului Adrian Dobre, dl Silviu Crângaşu. Domnia sa cunoştea problema încă de la finalizarea campionatului şi nu a luat nicio măsură pentru rezolvarea problemei. Din fericire clubul are în acest moment un director adjunct, Lucian Rădulescu. Împreună cu domnul Rădulescu, vom lua urgent măsuri pentru a remedia problema şi pentru a obţine Certificatul de Securitate la timp, pentru ca Petrolul să îşi poată relua meciurile conform graficului”, a declarat Ganea.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor