logo
RNTV Live

Ploieştenii, invitaţi la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Europei. Program complet

 Zilei Europei sursă foto PH Online
Mihai Constantinescu

Ploieştenii, invitaţi la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Europei. Program complet

Ploieştenii sunt invitaţi să participe la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Europei, Zilei Independenței de Stat a României și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, care se vor desfășura în orașul nostru. Acestea se vor desfăşura mâine, 09 mai 2019.

Ceremoniile militare și religioase ocazionate de sărbătorirea celor trei importante evenimente se vor desfășura la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud.

Astfel, după sosirea persoanelor oficiale, salutarea Drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv, începând cu ora 11.00, se vor intona Imnul Uniunii Europene și Imnul național a României.

Ulterior, de la ora 11.10, se va oficia o ceremonie religioasă, iar oficialitățile locale vor susține alocuțiuni.  În continuarea programului vor avea loc depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, la Monumentul Vânătorilor, în cinstea eroilor căzuți la datorie.

Manifestarea se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare și a Fanfarei Consiliului Județean Prahova. Totodată, reprezentanții administrației publice locale vor fi prezenți, începând cu ora 12.00, la un ceremonial de depunere a coroanelor, care se va desfășura la Complexul Memorial al Eroilor Sovietici, din municipiul Ploiești.

În cadrul acestui eveniment vor fi susținute alocuțiuni și vor fi depuse coroane, jerbe și buchete de flori, în semn de omagiu adus soldaților căzuți pe câmpul de luptă.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor