Povestea celui mai celebru drum din România, DN1

Trebuie spus de la început următorul lucru: cavalerii teutoni au avut un rol determinant în stabilirea traseului viitorului Drum Național 1. Pe vremea lor, drumul care lega Transilvania de Țara Românească parcurgea traseul Rucăr – Bran, chiar pe sub nasul războinicilor veniți din vestul Europei. Și cum căruțele negustorilor reprezentau o pradă extrem de tentantă pentru teutoni, aceștia nu au rezistat tentației de a-i trece prin tăișul sabiei pe neguțători și a le lua, pur și simplu, marfa. Tâlhărie, am spune astăzi, dar e sigur că neguțătorii din Evul Mediu au căutat rute alternative pe care să-și transporte produsele. Au aflat de existența unei poteci, greu de parcurs călare dar mult mai sigură, numită „cărarea Prahovei”.  Cam pe la 1700 a început să se transforme în drum de căruțe, spre bucuria negustorilor de pe ambele părți ale munților, iar oamenii au început să-i spună „drumul Brașovului”. Și iată cam ce fel de marfă se aducea la Brașov pe Drumul Prahovei: „2.523 oca unt-de-lemn, 75 oca săpun, 780 oca de stafide, 670 kile urez, 1.288 oca zamă de lâmâe, 1.666 oca piatră acră, 54 oca pucioasă, 58 oca năut, 12.500 lulele albe”. În 1802 turcii lui Pasvanoglu au intrat în Oltenia și amenințau că vor cuceri Bucureștii. Spaima a făcut ca „70.000 de suflete” să plece în pribegie, provocând, probabil, primele ambuteiaje pe ceea ce avea să devină, mult mai târziu DN1. „Drumul, în întindere de 20 de ore, era presărat cu această mulțime de oameni. Aici se vedeau carete și butci, aci câte trei rânduri de care încărcate cu lucruri, femei și copii, aci oameni călări, aci alții pe jos”. La fel și în 1821. Mulți bucureștenii, înspăimântați de jafurile turcilor „se îndreptară spre Brașov, pe drumul Prahovei care se îndreptase și se îmbunătățise într-un câtva, încât putuse să devie bun și pentru care și căruțe mai ușurele”.

Arest pentru „neîngrijire și neorânduială”

În 1845, Vodă Bibescu vizitează Comarnicul și este profund nemulțumit de starea drumului, probabil ceva asemănător cu DN 1 de astăzi. Spre deosebire de autoritățile din zilele noastre, Vodă Bibescu trece la fapte și dă următoarea poruncă: „Pentru desăvârșita neîngrijire și neorânduială ce am găsit pe drum, întru călătoria noastră de la București la Comarnic, atât din partea cârmuirei județului Prahova, cât și din partea obșteștei direcții a Poștelor, noi depărtăm din slujbă pe cârmuitorul acestui județ, serdarul Ion Krețulescu, iar acel obștesc director, paharnicul Tache Zissu, se va pune la arestul Agiei pe soroc de opt zile“. Cum pedepsirea responsabililor nu rezolva mare lucru, s-a dat ordinul pentru construirea unei șosele cât se poate de moderne între Câmpina și Predeal. Lucrările au durat 21 de ani, cperioadă necesară pentru un studiu de fezabilitate și o licitație pentru autostradă în România secolului XXI. Ghininon! În 1849 Rusia a trimis trupe în ajutorul Austriei împotriva revoluționarilor maghiari. Rușii și-au stabilit cartierul general la Mânăstrirea Sinaia și feldmareșalul Luders a poruncit „să se strice drumul”.

„Mit grosser Energie”

După ce au plecat rușii, s-au reluat lucrările dar a fost nevoie să se aducă muncitori din sudul țării, deoarece în Predeal locuiau doar zece familii iar în Comarnic nu erau decât patru căruțe. În 1851 Știrbei Vodă a vizitat ocna Telega și nu a ratat prilejul de a vedea cum merg lucrările la drumul spre Brașov. Bucharester Deutsche Zeitung scria în 1853 că la drumul București – Săftica – Ploiești – Brașov se va lucra „mit grosser Energie”. În martie 1861 s-a încheiat contractul pentru construirea șoselei Ploiești – Bănești – Câmpina – Câmpinița – Podul Vadului, în lungime de aproape 35 de kilometri. Din nou, ghinion! În 1864 în Prahova s-au înregistrat inundații de amploare. „În valea străbătută de râul torențial Prahova se construise o șosea, cea mai complectă și mai frumoasă din țară. Astăzi, acea șosea este distrusă”, dar „aceste greutăți nu trebuie să ne descurajeze. Studii serioase ne-au convins că s-ar putea căpăta un rezultat satisfăcător, dacă cei îndrituiți s-ar ocupa mai mult de interesele generale și s-ar îngriji mai puțin de interesele câtorva indivizi”. Parcă seamănă cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre, nu? Toate aceste neajunsuri au făcut ca inginerii acelor vremuri să ia în calcul renunțarea la traseul Ploiești – Câmpina –Sinaia –Brașov în favoarea unui drum care să parcurgă Valea Teleajenului, prin Vălenii de Munte.

Atât pentru astăzi! Pentru a nu vă plictisi prea tare, vom reveni cu a doua parte a poveștii celui mai celebru drum din România, DN1!