Prahova, vizată de trei atenţionări meteorologice. Două sunt de COD GALBEN

COD GALBEN de furtuni puternice

Prahova, vizată de trei atenţionări meteorologice. Două sunt de COD GALBEN.

ANM a emis cu puţin timp în urmă trei atenţionari meteo. Prima dintre ele este valabilă de astăzi începând cu ora  13.00 până mâine la ora 23.00.

 Îndeosebi după-amiaza și noaptea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.  

Notă: În după-amiaza zilei de miercuri (31 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, în regiunile vestice, sudice, sud-estice și izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea continentală va fi caniculă.

Un cod galbeneste valabil astăzi, 31 iulie,  între orele 15.00 – 23.00.   În intervalul menționat, în zonele de munte, precum și în Crișana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei și a Olteniei, local în Transilvania și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.  

Vezi şi https://www.republikanews.ro/talharii-in-lant-in-ploiesti-in-plina-zi-victimele-erau-urmarite-pe-strada-si-apoi-talharite-roata-s-a-intors-se-intampla-acum/?fbclid=IwAR2VMth4BdPzWiGwzW2PBEwo9DoT7K9nV7rSTOurm1smDCBHaYvL_9qA8Fo

Al doilea cod galben intră în vigoare de astăzi, 31 iulie ora 23 .00 şi râmăne în vigoare până mpine , ora 11.00.  În intervalul menționat, în Crișana, cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, precum și zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

sursa ANM

sponsor
sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here