Prahovenii, învăţaţi să face față situațiilor de urgență. Caravana “Fii pregătit!”

sursă foto http://fundatiapentrusmurd.ro

Caravana “Fii pregătit!” ajunge la Sinaia

Prahovenii, învăţaţi să face față situațiilor de urgență. Caravana “Fii pregătit!”

Caravana “Fii pregătit!” ajunge la Sinaia,în perioada 13 – 15 septembrie 2019.

În cele trei zile, în intervalul orar 10:00 – 20:00, personalul ISU Prahova va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Aceasta este al patrulea an consecutiv când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În luna septembrie, Caravana va ajunge în 7 localități.

După oprirea din Sinaia, Caravana “Fii pregătit!” va mai ajunge în luna septembrie în județul Bacău  (21-22 septembrie) și în județul Maramureș (28 – 29 septembrie).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna august.

În cei trei ani de la lansare, Caravana „Fii pregătit!” a parcurs peste 47.000 de kilometri și a pregătit peste 150.000 de persoane din 134 de localități. Mai mult de 900 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la pregătirea a peste 31.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.400 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 150.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în cazul producerii unei situații de urgență.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

sursa comunicat de presă ISU Prahova

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here