logo
RNTV Live

Primarul comunei Florești a fost condamnat abuziv. Instanța a trecut peste hotărârile date de instanțele superioare și chiar a contrazis legislația în vigoare

judecator-
rnews

Decizie șocantă a Judecătoriei Câmpina.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Câmpina l-a condamnat la un an și trei luni de închisoare cu suspendare, pe primarul comunei Florești, Eugen David, sub acuzația de conflict de interese.

Mai exact, primarul a fost condamnat pentru că ar fi emis dispoziții de primar (act administrativ pe care numai primarul are voie să-l semneze), prin care a acordat niște ajutoare financiare unor rude.

În luna martie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, arăta în rechizitoriul întocmit de procurori că, în perioada 16.09.2009 – 26.02.2014, inculpatul Eugen Eduard David, în calitate de primar al comunei prahovene Floreşti, a emis nouă dispoziţii de primar prin care o rudă a acestuia, dar şi rude prin alianţă au obţinut în mod direct foloase materiale.

Concret, David era acuzat că a dispus plata către persoanele respective a unor ajutoare de urgenţă.

Două instanțe au decis că primarul a acordat legal ajutoarele.

Primarul comunei Florești a anulat la acea vreme acordarea ajutoarelor către rudele sale. Aceastea însă s-au adresat instanței și l-au dat în judecată pe primar.

Magistrații Tribunalului Prahova, dar și instanța Curții de Apel Ploiești, le-au dat câștig de cauză rudelor. Și asta pentru că, conform legii, toate persoanele beneficiaseră justificat de acele ajutoare.

Mai mult, instanțele au subliniat faptul că gradul de rudenie nu îl putea împiedica pe edil să le acorde aceste ajutoare, mai ales că erau întrunite toate condițiile legale ca acești cetățeni să devină beneficiari.

Hotărârile definitive au fost prezentate și instanței de la Câmpina. În ciuda evidențelor, magistrații de aici au continuat să susțină că ajutoarele au fost acordate ilegal.

Lucru fals și demonstrat în sentințele date de Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești.

Contradicția face ca sentința dată ieri, 29 martie 2018, de Judecătoria Câmpina, prin care primarul comunei Florești este condamnat la închisoare, să fie ABUZIVĂ.

Judecătoria Câmpina nu respectă legea?

O altă eroare gravă făcută de magistrații câmpineni este aceea că nu au respectat modificările legislative survenite în vara anului trecut, potrivit cărora, infracțiunea de ”conflict de interese” era dezincriminată.

Asta ar fi trecuit să ducă la clasarea dosarului și achitarea lui David.

Decizia dată ieri de Judecătoria Câmpina, nu este definitivă.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor