Program privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Până când se fac înscrieri

sursă foto Economica.net

Program privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Până când se fac înscrieri

1 martie 2019! Acesta este data limită a sesiunii de înscriere a instalatorilor de sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică , a anunţat, Administraţia Fondului de Mediu (AFM).

Scopul Programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional

„În perioada 25 ianuarie – 01 martie 2019 este deschisă sesiune de înscriere în vederea validării instalatorilor în cadrul acestui program, iar înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, după încheierea etapei de validare a instalatorilor și publicarea listei acestora pe site-ul instituției, numai în interiorul sesiunii de înscriere organizate pentru persoanele fizice și în limita bugetului aprobat”, au anunţat reprezentanţii AFM.

Condiţii de a beneficia de finanţare

„Pentru a beneficia de finanțare în cadrul acestui program, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului și cerințele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice și să prezinte documentele necesare solicitantului pentru înscriere astfel cum se regăsesc în ghidul de finanțare disponibil pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă programului”, potrivit AFM.

Foto cu caracter ilustrativ

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here